Când Pablo Cerda, acum în vârstă de 40 de ani, a venit de la Santiago de Chile la Madrid, pentru a studia, nu şi-a putut ascunde uimirea:„Oamenii trăiesc în spaţii foarte strâmte.”

După ce şi-a căutat el însuşi un apartament, cineastul de astăzi a înţeles că de vină nu sunt doar chiriile mari ci şi stilul de a construi: multe camere mici, parţial fără ferestre, distribuite pe mai multe etaje.

La aceasta se adaugă, după cum a constatat cu timpul, condiţiile precare de lucru şi oamenii fără drept de şedere. Potrivit Eurostat, salariul net anual al unei familii cu doi copii este cu peste 20.000 de euro mai mic decât cel din Germania.

Şi totuşi, un studiu realizat de revista de arhitectură Magazyne atestă că o locuinţă adecvată costă aproape la fel ca în Germania.

Când a sosit în Spania, în septembrie 2019, o garsonieră în centrul Madridului costa între 650 şi 900 de euro pe lună. Nici actuala criză economică nu a schimbat mult situaţia.

Cerda a ajuns, în prima fază, în cartierul muncitoresc Vallecas, unde preţurile chiriilor au evoluat, după cum observă jurnaliştii de la Fotocasa, cu 21 de procente în ultimii 4 ani. „Pe mine mă interesa mai mult atmosfera de acolo." Aici a rămas blocat în perioada de lockdown, din martie până în mai, într-o cameră de 6 mp, care costa însă 350 de euro pe lună.

Pablo Cerda în metrou, la Madrid

Când convieţuirea devine periculoasă

„Aceste condiţii de trai schimbă oamenii, tocmai în plină pandemie", crede el. Restricţiile au fost şi sunt acum, din nou, dure în Spania. Rata infectării rămâne totuşi foarte ridicată, pentru că zonele metropolitane s-au dovedit a fi adevărate acceleratoare de infecţie.

Acolo, cei mai puţini oameni lucrează de la computer de acasă, mai toţi fiind angajaţi în spitale, în centrele de îngrijire a bătrânilor, în restaurante sau la firmele de curăţenie. Mulţi lucrează la negru.

Nu îşi pot permite să fie testaţi pozitiv iar o izolare eficientă la domiciliu, cu mai multe familii, este foarte dificilă. Catalonia a introdus acum o nouă regulă. Deja de câţiva ani, Barcelona, care a fost vizitată anul trecut de 30 de milioane de turişti străini, a limitat drastic numărul locuinţelor destinate şederii de scurtă durată, pentru a obţine mai mult spaţiu locativ. Acum a fost interzisă şi majorarea chiriilor.

Guvernul regional face însă diferenţe între investitorii privaţi şi instituţii şi nu aplică interdicţia majorării chiriilor în toate oraşele.

În Barcelona problema locuinţelor este acută şi a devenit un multiplicator în plină pandemie, după cum crede olandezul Jasper van Dorrestein, rezident în Spania: „Nu doar chiriile sunt nejustificat de mari, ci şi condiţiile care prevăd plata chiriei pentru mai multe luni în avans, banii fiind greu de recuperat după ce renunţi la locuinţa închiriată."

Guvernul central a schimbat şi această prevedere anul trecut şi a redus contribuţia chiriaşilor. Se menţin însă multe înţelegeri adiţionale nelegale.

Dar situaţia nu este eficientă în lupta împotriva pandemiei. Catalonia a adoptat noi măsuri miercuri, 14 octombrie: hotelurile nu mai au voie să primească oaspeţi, iar barurile şi restaurantele rămân pentru 15 zile închise.

Greşeală în sistem

„Este ceva în neregulă cu sistemul nostru", recunoaşte Pedro Abella, expert în probleme imobiliare la universitatea IE din Madrid. Terenurile publice au devenit prea scumpe în ultimele decenii: „Trebuie construite mai multe locuinţe sociale pe terenurile aflate în proprietatea statului, spaţiile fiind generoase mai ales în afara oraşelor".

Potrivit unor estimări, mai multe milioane de locuinţe din Spania sunt nelocuite sau nu sunt scoase la vânzare. Printre acestea se află şi apartamentele confiscate de bănci, încă în timpul crizei financiare trecute, la care se vor mai adăuga foarte probabil şi altele în lunile următoare.

Aceste clădiri nelocuite aflate în proprietatea băncilor sunt tot mai des ocupate, pentru că străinii sau chiar spaniolii cu venituri modeste nu au altă şansă să obţină un acoperiş deasupra capului. Sute de mii de străini nu au nici măcar drept de şedere în Spania.

„Pentru a închiria un apartament este nevoie de o persoană care să aibă un contract de muncă. El trebuie să vadă apoi cum primeşte banii de la ceilalţi chiriaşi", aflăm de la Ivanka Ivanova, o bulgăroaică de 50 de ani, care a trecut ea însăşi printr-o asemenea experienţă.

Planurile urbanistice din Spania sunt învechite

Madridul văzut de sus

La toate acestea se adaugă şi faptul că, potrivit Eurostat, costurile vieţii zilnice din Spania sunt doar minimal mai reduse decât în Germania. Mai ales în marile oraşe, diferenţa dintre necesarul pentru un trai zilnic decent şi nivelul salariilor este mare: „Madridul este mai scump, prin comparaţie, decât Parisul sau Moscova", apreciază cosmopolitul Cerda, care a lucrat şi a trăit deja în mai multe oraşe ale lumii. Faţă de alte ţări în care a fost, Spania este mai sigură.

Dar şi aici întâlneşte oameni fără adăpost şi cerşetori, trece pe lângă blocuri groaznice şi spitale imense construite foarte aproape unul de celălalt.

Densitatea populaţiei este, ce-i drept la nivelul întregii Spanii, una dintre cel mai reduse în Europa. În schimb, zonele rurale se confruntă cu problema depopulării, aminteşte Abella.

Faptul că oamenii trăiesc în blocuri iar firmele sunt înghesuite în zonele industriale este explicat de compozitorul de muzică de film Manuel Villalta printr-o particularitate culturală: „Concentrăm totul şi iubim aglomeraţiile. Să fii proprietarul unei case, cum sunt eu, este mai degrabă o excepţie. Dar acum, în plină pandemie, sunt fericit că trăiesc singur, la ţară."

Majoritatea celor 300 de paturi de spital care revin în Spania la un număr de 100.000 de locuitori (prin comparaţie, potrivit Eurostat, în Germania raportul este de 800 la 100.000) se află în Madrid, Barcelona, Bilbao, Valencia, Sevilla şi nu în Sierra, unde locuieşte Villalta.

„Cel puţin un avantaj avem şi noi aici la Madrid", glumeşte Cerda. În schimb, riscul de infectare este extrem de mare. Un cerc vicios.