Simona Gherghe a vorbit recent despre povestea de dragoste pe care o trăiește dar și despre alte povești din trecut la care a reunțat de dragul carierei.
A renunțat la iubire pentru televiziune
Simona Gherghe este căsătorită cu Răzvan de ani buni. Sunt împreună de mai bine de 11 ani, au doi copii și totul merge ca pe roate. Prezentatoarea a mărturisit că în tinerețe, când și-a început cariera era logodită și trebuia chiar să se căsătorească.
Citeşte şi: VIDEO Madonna, sărut pasional cu Britney Spears la nunta acesteia cu Sam Asghari
Puțini știu că vedeta a fost logodită cu Octavian Tudorache, cu mult timp în urmă, atunci când era foarte tânără. Totul a început cu mult timp înainte ca Simona Gherghe să facă parte din trustul Antena 1.
Cei doi aveau o relație frumoasă și lucrurile păreau să meargă bine. Mai mult, vedeta a fost cerută în căsătorie de partenerul de atunci, de care era îndrăgostită încă de la 18 ani.
“De cine eram îndrăgostită la 18 ani? De primul meu prieten. Un băiat cu cinci ani mai în vârstă că mine. Eram foarte îndrăgostită de el. Nu-mi stătea gândul la carte. De-asta am și picat la facultate.
Iar când am plecat în București pentru jobul pe care mi l-a oferit Antena 1, eu trebuia să mă mărit. Aveam un logodnic care mă ceruse de nevasta de la mama. Era totul stabilit. Inelul dat”, a povestit prezentatoarea de la Antena 1 acum câțiva ani, în cadrul unui interviu.
După ce s-a mutat la București, fostul logodnic al Simonei Gherghe avea de gând să rămână și el, însă nu și-a găsit nimic de lucru, așa că a rămas în orașul natal.
Lucrurile nu mai mergeau între cei doi, motiv pentru care relația s-a terminat. Simona Gherghe era nouă în Capitală și era foarte stresată, iar după despărțire a muncit foarte mult pentru a nu se mai simți singură, potrivit Fanatik.
Citește și: Dramele din viața lui Celine Dion. Soțul și fratele au murit la două zile distanță, de aceeași boală
“Am povestit că eram logodită, în momentul în care am primit propunerea să vin la Antena 1 București. Relația nu a mai funcționat, eu eram extrem de stresată de noua mea viață, într-un oraș în care chiar nu știam pe nimeni.
Așa a fost să fie. În primii doi ani, am muncit pe brânci, practic nu am avut niciun weekend liber. Munceam să acopăr tot timpul, ca să nu simt singurătatea”, a declarat vedeta pentru Viva.