Declarația unui primar PSD care a avut Covid-19: Nu e o glumă. Virusul ăsta e foarte periculos

DE Adelina Sahlean | 21.07.2020 - 13:15
Foto: EuropaFM
Foto: EuropaFM

Vasile Găurean (PSD), primarul comunei Galații Bistrița, județul Bistrița Năsăud, a avut Covid-19, iar la o zi de la externarea din spital povestește că a fost o experiență foarte amară pentru el, și spune că virusul nu e o glumă.

SHARE

„Am trecut printr-o experienţă amară de tot. Am fost pur şi simplu mort. Din sicriu am înviat. Nu e o glumă. Virusul ăsta e foarte periculos şi atacă organismele în diferite moduri. De exemplu, unul care mai are şi alte boli, ca mine, suferind de diabet, este atacat. Mi-a mâncat aerul, oxigenul din plămâni. N-am mai avut aer la un moment dat. Nu am putut să suport deloc, deloc masca cea mare. Cum mi-o punea, mă sufocam şi nu mai trebuia mult să nu ştiu, că dacă mă intuba, eram dus. Eram mort. O asistentă, săraca, a stat cu mine toată noaptea şi am rugat-o: te implor, nu-mi lăsa masca că mor acum. Te implor, lasă-mă 10 minute, ia-mi-o 5 minute, şi iar, şi în momentul în care îmi lăsa masca, creştea valoarea de oxigen la 90-91 şi tot aşa. După, am stat trei zile cu masca aia mică şi pe urmă, când, cât de cât s-a ameliorat situaţia, m-au dus la interne şi acolo mi-au dat într-una oxigenul”, a povestit primarul comunei Galații Bistrița, citat într-un comunicat al prefectului județului.

Vasile Găurean a fost externat în urmă cu o zi.

„Acum sunt acasă în pat, dar sunt foarte, foarte slăbit. Nici n-am putut mânca, nici n-am putut vorbi. Am văzut iadul. Cam aşa arată iadul. Infernul ăla, să stai acolo, în faţa mea a murit o doamnă, dincolo altul intubat. În momentele alea, simţi că te stingi, că te duci. La primele simptome tuşeam şi simţeam că îmi sar plămânii din piept afară. Am stat trei săptămâni internat”, a povestit acesta.

Primarul subliniază că virusul nu este o glumă și îndeamnă pe toată lumea să respecte regulile:

„Nu e glumă, e foarte periculos, recomand tuturor să respecte [regulile, n.r.] pentru că de asta sunt în ţara asta legi, ordine. Nu sunt făcute aiurea, trebuie respectate de toată lumea. Dacă zice să porţi masca şi noaptea când dormi, să dormi cu ea, să nu ţi se întâmple nimic.”

Prefectul mai precizează, în comunicat, că Vasile Găurean a spus că este în viaţă doar datorită medicilor, asistentelor şi infirmierelor care au muncit încontinuu pentru a trata pacienţii afectaţi de noul coronavirus alături de care a fost internat.

Prefectul Stelian Dolha menționează și cazul unei femei în vârstă de 46 de ani, care a murit în 19 iulie. Ea a fost confirmată cu coronavirus în 3 iulie, când a refuzat internarea. Abia în 9 iulie, din cauza simptomelor şi la insistenţele medicului de familie a solicitat internarea. La doar două zile de la internare a fost transferată la Secţia ATI, unde a decedat în data de 19 iulie, conform sursei citate.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te