Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,99 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Dependența de droguri: Tulburare de sănătate mintală în alte țări, infracțiune în România

DE Alin Crișan | 30.08.2022 - 19:37
Droguri - Profimedia
Droguri - Profimedia

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și de Colegiul Medicilor din România, atrage atenția că, în timp ce în alte țări, dependența de droguri este tratată ca o tulburare de sănătate mintală, în România, persoanele care consumă droguri sunt considerate „infractori”.

SHARE

E o problemă, nu o infracțiune 

Pedeapsa pentru deținerea de droguri pentru consum propriu ar putea crește de la amendă sau 3 luni de închisoare până la 5 ani de închisoare. Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, care a trecut deja de votul Senatului, prevede că pedeapsa pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu va fi de la 1 la 5 ani de închisoare, iar pentru droguri de mare risc, de la 2 la 7 ani de închisoare.

Ce se modifică - în prezent, legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevede că:

Citește și: UE susține că își epuizează stocurile de arme din cauza furnizării către Ucraina: Sună reînarmarea

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri a fost inițiat de Laurenţiu Dan Leoreanu si loan Cupşa, ambii deputați PNL, și semnat în total de 15 deputați PNL (Alexe Florin-Alexandru, Balint Liviu-Ioan, Burciu Cristina, Burduja Sebastian-Ioan, Ciofu Cătălina, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Cupşa Ioan, Leoreanu Laurenţiu-Dan, Marşalic Jaro Norbert, Roman Florin-Claudiu, Rujan Dumitru, Stângă George-Cătălin, Stoian Maria, Thellmann Christine, Turcan Raluca) și de Luminița Barcari, deputat neafiliat.

Citește și: Ce suprafață irigă România? Depinde pe cine întrebi. Miniștrii care au lăsat pământul fără apă

Proiectul de lege a stârnit nemulțumirea Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie: „Consumul abuziv și dependența de droguri sunt considerate tulburări de sănătate mintală atât de către Organizația Mondială a Sănătății, în nomenclatorul internațional al bolilor (ICD-10, ICD-11), cât și de Asociația Americană de Psihiatrie (DSM 5). În România, persoanele care consumă droguri au fost considerate „infractori” încă de la începutul acestui fenomen în țara noastră, o rămășiță a regimului comunist care nu a fost corectată după 1990”, atrage atenția Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie.

Citește și: VIDEO Ultimele clipe ale Prințesei Diana. Medic francez: „O femeie frumoasă agoniza. Sfâșietor”

La rândul său, Colegiul Medicilor subliniază faptul că adicția de orice natură reprezintă o afecțiune medicală, iar „o persoană dependentă poate să reînvețe anumite comportamente bune pentru sine, să se structureze mai bine, să înlocuiască comportamente nocive cu unele pozitive, numai prin terapie, ajutor specializat, uneori cu medicație. Din acest motiv, apreciem că incriminarea deținerii anumitor substanțe pentru consum propriu este o măsură în lipsa unor programe specializate privind tratarea dependenței acestora”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te