Lucrurile merg excelent, probabil că și-a spus președintele rus Vladimir Putin la summitul de dinainte de Crăciun de la Paris. Pentru a-l măguli pe conducătorul de necontestat al Rusiei, Occidentul și Ucraina sunt gata să accepte concesii modeste și să negocieze un document menit să aducă liniștea în regiunea Donbas din Ucraina.
Noutăți nu prea există: se urmărește punerea în aplicare a celei de-a 21-a încetări a focului și un schimb de prizonieri. Pașii politici urmează să fie discutați în patru luni.
Pentru liderul de la Kremlin, care a avut în fața lui parteneri de negocieri mai puțin uniți, discuțiile au fost facile. Președintele francez Emanuel Macron îl curtează pe Vladimir Putin și vorbește despre un nou parteneriat, care este și în interesul Rusiei.
Cancelara Angela Merkel începe să fie iritată de acțiunile unilaterale ale ambițiosului președinte francez. Iar reuniunea de acum o săptămână a Alianței Nord-Atlantice, care s-ar afla în moarte cerebrală potrivit lui Macron, a dezvăluit întregii lumi că este într-adevăr foarte dezbinată.
Țările est-europene din NATO avertizează împotriva Rusiei, Franța vrea să-i facă din nou pe ruși frecventabili. Macron și Merkel - împreună - exercită presiune asupra lui Volodimir Zelenski, fost star de televiziune devenit președinte al Ucrainei, cerându-i să fie mai flexibil și să accepte compromisuri.
Nici poziția UE în legătură cu gazoductul rusesc Nordstream nu este unitară. În timp ce Germania susține proiectul, numeroase țări est-europene îl critică vehement.
Nimic nu funcționează fără ruși, dar cu ei totul este mai dificil
În această situație, Putin se poate relaxa, așteptând să vadă încotro se îndreaptă lucrurile. Desigur, el este interesat să scape de sancțiunile agasante ale UE, dar acest lucru nu este atât de important încât să renunțe la pretenția sa de putere asupra estului Ucrainei sau a Peninsulei Crimeea. De altfel, aceasta din urmă nu a făcut defel obiectul discuțiilor de la Paris.
Cu ajutorul conflictului mocnit din Ucraina, Putin poate ține sub tensiune Vestul Europei, pe care îl consideră un adversar. Mai mult decât atât, apropierea Ucrainei de UE și NATO este practic imposibilă, aderarea țărilor în care există conflicte nerezolvate fiind exclusă. Aceeași rețetă este folosită de Putin în cazul Georgiei, unde a separat regiunea Osetiei de Sud.
Summit-ul de la Paris. Primul din stânga: liderul ucrainean Volodimir Zelenski
Occidentul și Ucraina au nevoie de Putin atât de mult, încât Macron, Merkel și ceilalți negociază cu președintele rus, chiar dacă îl suspectează pe liderul de la Kremlin că s-ar afla în spatele torpilării zborului MH17 deasupra Ucrainei, a otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal și a fiicei sale în Marea Britanie și, mai nou, în spatele uciderii unui cetățean georgian la Berlin.
Din perspectivă germană și franceză este foarte dificil să obții concesii de la Putin, mai ales că relația cu SUA, marele partener NATO, este cel puțin ambiguă. Dintr-un motiv bizar, președintele american Donald Trump crede că Vladimir Putin este un tip "grozav", chiar dacă rusul nu s-a abătut niciun milimetru de la pozițiile sale.
Dacă Putin încă nu privește actuala situație ca pe o dovadă a puterii sale, ar fi suficient să arunce astăzi o privire pe străzile din Paris. O grevă nedeterminată paralizează capitala franceză. Proteste furioase împotriva lui Emmanuel Macron. Când politica internă este în degringoladă, nu poți face o politică externă puternică. Și Angela Merkel?
Cancelara, care a jucat un rol esențial în prima rundă a întâlnirii Cvartetului Normandia și în elaborarea Acordului de la Minsk pentru pacificarea Ucrainei, s-a remarcat prin tonul foarte cuminte abordat la reuniunea de la Paris.
Președintele Rusiei, care deține funcții politice la nivel înalt de mai multă vreme chiar și decât longeviva șefă a guvernului german este evident că zilele politice ale Angelei Merkel sunt numărate. Coaliția de la Berlin scârțâie din toate încheieturile. Într-un atare context, experimentatul Putin cu siguranță se întreabă de ce ar face un pas înapoi.
Comentariu de Bernd Riegert, pentru Deutsche Welle