Deutsche Welle: Rovana, România şi falimentul stângii

DE Petre M. Iancu | 26.09.2019 - 16:09

În PE s-au respins explicaţiile averii Rovanei Plumb şi candidatura ei din partea României la un post de comisar al UE. Dar cum de a candidat, spre marea ruşine a PSD, a stângii, a ţării pe care a reprezentat-o?

SHARE

S-a dovedit că nici urciorul Rovanei Plumb nu e etern. S-a spart într-un târziu, la 26 septembrie 2019, după o audiere în Comisia Juridică a Parlamentului European.

Care n-a repetat isprava parlamentarilor români din arcul guvernamental pesedisto-aldeist, din 2017. Tovarăşii de coaliţie guvernamentală românească ai Rovanei Plumb o făcuseră atunci scăpată de investigaţiile din dosarul Belina, ale DNA, refuzând să-i ridice, aşa cum ar fi fost normal în orice stat civilizat şi în orice democraţie cât de cât normală, imunitatea.

Mai mult. Răzbunarea puterii pesedisto-aldeiste pentru varii solicitări de ridicare a imunităţii demnitarilor acuzaţi de corupţie n-avea să întârzie nici ea prea mult, ci să se materializeze în demiterea, de către Tudorel Toader cel de tristă amintire, a Laurei Kövesi din funcţia de şefă a DNA.

În Parlamentul European, Rovana Plumb, iată, nu s-a mai descurcat. Dimpotrivă. A clacat jalnic în faţa membrilor Comisiei Juridice din PE. Unde intima infractorului Dragnea, care ca ministru al ecologiei trecuse Belina în patrimoniul Teleormanului aflat, practic, în buzunarul vestei ex-liderului PSD, n-a reuşit să-şi salvgardeze nici măcar un rest de credibilitate.

Ar fi distrus-o, potrivit unei relatări reluate de G4Media, pretenţia de a nu şti, chipurile, de o decizie a Autorităţii Electorale de a nu rambursa cheltuielile electorale ale PSD, deşi decizia înseamnă pierderea exorbitantei sume de 800.000 de lei donaţi partidului-stat de către Rovana. Din ce? Din bani care ar fi fost, potrivit ei, împrumutaţi.

Cu doar câteva săptămâni înainte de audieri se distanţa până şi un ziar german de stânga de cea trimisă, spre ruşinea şefei executivului român, a ţării şi a partidului socialist european, să ocupe rentabila funcţie de Comisar al Transporturilor. Süddeutsche Zeitung o semnala pe aleasa guvernului Dăncilă ca o vulnerabilitate şi ”principalul copil problemă” al grupului socialist din PE, date fiind incoerenţele din legendarele ei declaraţii de avere.

Deloc de mirare că, după ce nu i-a putut lămuri credibil pe deputații juriști din PE, în favoarea Rovanei Plumb s-au exprimat la vot doar 6 membri ai Comisiei Juridice, alţi 15 votând, în premieră în PE, în contra candidaturii ei.

Or, atât PSD şi Dăncilă, cât şi Partidul Socialist European ar fi avut toate datele necesare să ştie ce fac, propunând-o pentru un post de Comisar.

Ar fi avut publicații ca Neewsweek la dispoziţie, care a publicat cifre, informaţii şi date concrete legate de situaţia aiuritoare a averii lui Plumb.

Informaţii, acreditând că ex-ministrul pesedist pare capabil, cum scriam recent, de o magică înmulţire a banilor, nu mult mai puţin uimitoare decât miraculoasa înmulţire neotestamentară a pâinilor şi peştilor.

Să nu fi priceput urmaşii lui Dragnea, ori aleasa lui pentru funcţia de premier, ori PSD, care face mare caz de naţionalism, ori social-democraţii de la Bruxelles şi Berlin, care fac mare caz de europenism, cât de toxic e să te afişezi cu Plumb? Că românii şi europenii sunt tot mai puţin dispuşi să tolereze în funcţii de conducere venali, penali, corupţi sau incapabili să-şi apere credibil reputaţia ?  

Cum se explică oare că socialiştii şi social-dempocraţii europeni au tolerat-o pe aleasa lui Dragnea ca vicepreşedinte al grupului lor din Parlamentul European?

Nu le-a fost oare chiar deloc ruşine? Li s-a părut că ajunşi în proximitatea falimentului politic pe Bătrânul Continent nu-şi pot permite luxul de a fi şi demni şi oneşti? În acest caz sunt între ei nu numai ticăloşi, ci şi mulţi proşti.

Şi cum de a fost posibil ca creştin-democrata Ursula von der Leyen s-o accepte în echipă? Nu i-a şoptit nicio păsărică despre cei 170.000 de euro donaţi PSD, care nu apăreau în declaraţia de avere a femeii, propulsate de PSD-ul-mândru-că-este român de trei ori în funcţii ministeriale? N-a dezvăluit nimeni dregătorilor europeni că PSD e încă PCR, de la Ana Pauker la Rovana Plumb şi dincolo de ea?

E bine că majoritatea deputaţilor din Comisia Juridică a PE i-a blocat sosiei pesediste a primului ministru de externe femeie din istoria Europei ascensiunea în Comisia Europeană.

Sufocate de birocraţie şi acuze de inadecvare la democraţie, instituţiile europene dobândesc astfel o imperioasă gură de aer în materie de credibilitate. Dar cum stăm la capitolul credibilitate a PSD, a României, a socialiştilor europeni, a desemnatei şefe a CE, Ursula von der Leyen?

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te