Din acestea, aproape 161.000 de autovehicule în gama Euro -Euro 2 care nu vor mai avea voie să circule prin centrul Bucureștiului, explică Digi 24.
Cele circa 282.000 de mașini care îndeplinesc gama Euro 3 vor plăti o taxă pentru a ajunge în centrul Capitalei.
Potrivit Profit.ro, la aceastea se adaugă cel puțin 10% autovehicule care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov, dar care circulă pe șoselele Capitalei, precum și 151.000 de autovehicule înmatriculate în Ilfov care vor avea același regim ca și cele din Capitală.
Firea a anunțat, acum o săptămână, punerea în dezbatere a unui proiect de hotărâre, care ar urma să intre în vigoare din 2020 și care prevede interzicerea autoturismelor non Euro, Euro 1 și Euro 2 în centrul Bucureștiului. De asemenea, șoferii mașinilor care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov vor plăti o taxă (vinietă) pentru a tranzita orașul. Prețul acesteia va fi de 1900 de lei anual.
Autoturismele care au normă de poluare non Euro, Euro 1 sau Euro 2 vor fi complet interzise în centrul Bucureștiului, în timp ce autoturismele Euro 3 vor avea acces pe baza unei taxe.
Zona ar putea fi Piața Victoriei, Ștefan cel Mare, Șincai, bd. Libertății, strada Presei, str. Mihai Eminescu, bd. Nerva Traian, Calea Șerban Vodă, Cale 13 Septembrie, str. Izvor și alte câteva străzi.