"Ambulanţa circula în regim prioritar, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, transportând un pacient, adult.
Ambulanță aflată în misiune, accidentată de o șoferiță neatentă
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei autoturismului, o sibiancă în vârstă de 39 de ani. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei producerii evenimentului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Cei de la Ambulanţă au anunţat că pacientul care era transportat la spital de către echipajul SAJ a fost preluat de către un echipaj ISU, el fiind dus la UPU; la fel şi o femeie din autoturismul implicat în accident.
Citește și: Semnal de alarmă tras de șeful guvernului de la Chișinău: „Republica Moldova este atacată hibrid”
Echipajul SAJ nu a suferit vătămări corporale în urma incidentului.
Citește și: Sorin Grindeanu, despre autostrada Ploieşti-Braşov: „S-a decis traseul”. Cât va costa
Cei doi răniţi, pacientul de 36 de ani din ambulanţă şi şoferiţa autoturismului, de 39 de ani, au fost transportaţi la spital de două echipaje SMURD, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.