Cetățenii sirieni încercau să intre ilegal în țară, fiind găsiți ascunși într-un loc special amenajat în semiremorca unui tir și în interiorul compartimentului de marfă al unui autocamion.
Doi TIR-iși, prinși cu 62 de sirieni ascunși în remorcă printre saci cu pământ la frontiera Calafat
Incidentul a avut loc acum două zile la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat.
Unul dintre tiruri aparținea unui cetățean lituanian de 33 de ani, care a prezentat la graniță documente pentru a intra în România, declarând că transporta saci cu pământ pentru flori și scoarță decorativă pe ruta Bulgaria-Ungaria.
Conform comunicatului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în urma controlului, s-a descoperit un loc special amenajat în interiorul semiremorcii, unde au fost găsite 33 de persoane, majoritatea bărbați, fără documente de identitate, care au declarat verbal că sunt cetățeni sirieni.
Citește și: Controale intense la graniță într-un stat Schengen. Pentru cât timp este valabilă această măsură
În aceeași locație, cu o zi înainte, un cetățean turc în vârstă de 48 de ani a fost oprit la graniță cu un autocamion înmatriculat în Turcia, potrivit b1TV.
Polițiștii de frontieră au descoperit că sigiliul vamal aplicat de Turcia fusese rupt și lipit, iar în interiorul vehiculului erau ascunse alte 29 de persoane, inclusiv două femei.
Citește și: Migranții din Asia plătesc 10.000 de euro pentru a munci în Europa. A fost descoperită o rețea
Șoferului turc i s-a interzis intrarea în România pentru o perioadă de cinci ani, iar cei 62 de cetățeni sirieni, alături de șoferi și mijloacele de transport, au fost preluați de reprezentanții Poliției de Frontieră bulgare pentru continuarea cercetărilor.