Este vorba despre o femeie din Timiș și un bărbat de 45 de ani din Maramureș. Ambii au călătorit recent în Italia și nu există nicio legătură între ei.
Cei doi români infectați cu coronavirus nu au călătorit în zonele unde este carantină din cauza cazurilor de infecție cu virusul (cele două regiuni din nordul țării, Lombardia și Veneto).
Femeia din Timișoara este în stare bună, în timp ce bărbatul din Maramureș este internat la terapie intensivă la Cluj, după ce a suferit ieri de insuficiență respiratorie, iar astăzi starea lui este în curs de ameliorare.
Autoritățile încearcă să identifice toate persoanele cu care cei doi au intrat în contact recent, pentru a le testa și a le izola.
Secretarul de stat Nelu Tătaru a lansat un nou apel ca regulile minime de igienă să fie păstrate, pentru a preveni răspândirea infecției: spălați-vă des pe mâini, nu vă atingeți fața cu mâinile nespălate, evitați aglometațiile, izolați-vă la domiciliu și sunați la numărul de urgență 112 dacă aveți simptome - febră, tuse - și ați călătorit în zone cu risc (unde se înregistrează cazuri de coronavirus) sau ați interacționat cu persoane care au călătorit în aceste zone.
„Tratăm niște infecții respiratorii, nu închidem granițele, îndemnăm la calm”, a subliniat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Pentru ambii pacienți diagnosticați cu infecție cu coronavirus testele au fost efectuate la Timișoara, nu la Institutul Matei Balș din București.
Bărbatul din Gorj care a fost diagnosticat miercuri cu coronavirusul Covid-19 nu mai este infectat, potrivit unui test făcut astăzi.
Tânărul de 25 de ani va fi testat din nou, până luni. Dacă și cel de-al doilea test va ieși negativ, iar bărbatul nu va prezenta simptome, el va fi externat de la Institutul Matei Balș, unde se află acum.