Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.835.051 Votanți în România
49,06 %
727.704 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

VIDEO Dragnea, în fața magistraților: „Sunt total nevinovat”. Procesul a fost amânat pentru 20 mai

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.04.2019 - 15:45

Avocații lui Liviu Dragnea au cerut recuzarea judecătoarei Simona Encean, motivând că este afectată imparțialitatea. Instanța a anunțat că Encean a făcut o cerere de abținere în acest caz, dar care s-a respins. Cererea de recuzare a lui Dragnea a fost respinsă.

SHARE

UPDATE Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat cererea lui Liviu Dragnea, iar procesul acestuia a fost amânat pentru data de 20 mai. De menționat este că, vineri, CCR va dezbate un subiect care-l vizează direct pe Liviu Dragnea, tema completurilor specializate de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, la 1 iunie, una dintre judecătoarele din completul de cinci de la Curtea Supremă, care-l judecă pe Liviu Dragnea, ar urma să se pensioneze, iar procesul să fie reluat de la început. 

UPDATE Audiat de judecătorii Curții Supreme, Liviu Dragnea a declarat că este „total” nevinovat. Liderul PSD a mai spus, în fața instanței, conform Ziare.com, că nu a avut „niciun fel de discuții” despre angajații Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman și a negat că ar fi avut orice implicare în angajarea celor două secretare ale PSD Teleorman la DGASPC Teleorman. „Declar si ca nu am avut niciun fel de discutii pe aceasta tema, eu sa le spun sa se angajeze la DGASPC Teleorman, iar in fapt sa lucreze la organizatia PSD. Nu am cerut cuiva sa le angajeze", mai arată sursa citată. 

Cererea de revocare, respinsă 

Avocații lui Liviu Dragnea au cerut, la termenul de luni al procesului în care liderul PSD este judecat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului teleorman, recuzarea judecătoareiSimona Encean. Motivul, susțin apărătorii, este imparțialitatea de care ar da dovadă magistratul, „soțul fiind susținător înfocat al PSD”. Cererea de recuzare a judecătoarei Encean a fost respinsă de judecătoarea Leontina Șerban, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a judecat cauza. După ce a fost suspendat mai bine de jumătate de oră, procesul a fost reluat. Începe audierea inclulpaților, pe listă fiind și Liviu Dragnea. 

În 23 martie, Newsweek România a dezvăluit că soțul judecătoarei Simona Encean, Alexandru Nicolae Encean, este un propagandist înfocat al PSD, pe Facebook. 

Cei cinci judecători de la Curtea Supremă, care fac parte din completul care-l judecă pe liderul PSD, au stabilit, pentru termenul de luni al procesului, audierea ultimilor trei inculpați: Liviu Dragnea, Florea Alesu, fosta șefă a DGASPCT Teleorman, și Olguța Șefu, fost director adjunct al DGASPC Teleorman. Condamnările, în primă instanță, au fost: Liviu Dragnea - 3 ani și șase luni de închisoare cu exectutare, Floarea Alesu - 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare, Olguța Șefu - 3 ani de închisoare cu suspendare. 

Soțul lui Encean, susținător al PSD

Judecătoarea Simona Daniela Encean de la Înalta Curte e căsătorită cu un bărbat care iubește partidul condus de Liviu Dragnea. Simona Encean face pare din completul care îl judecă pe liderul PSD la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Alexandru Nicolae Encean, soțul unei judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție care are în față unul dintre cele mai importante dosare din ultimii ani, cel al lui Liviu Dragnea, a postat ani la rând pe Facebook comentarii parcă desprinse din discursurile pesediștilor Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae sau Cătălin Rădulescu.

Encean critică feroce măsurile luate, în trecut, de guvernarea Băsescu - PDL, crede în varianta răului cel mai mic la putere – PSD, este convins că președin­tele Iohannis și familia sa sunt protejați în dosarele privind retrocedările unor case în Sibiu și este adeptul existenței unor ilegalități comise de „instituțiile de forță“ – cu alte cuvinte, de Statul Paralel. Nu lipsește asumarea unor teorii ale conspirației dragi pesediștilor.

Judecătoarea respinge „suspiciunea rezonabilă“

În legislație și codurile de etică ale magistraților de la noi nu există referiri la partizanatul politic al „soțului“ unui judecător ca factor care afectează obiec­tivitatea acestuia. Totuși, tocmai de aceea, Newsweek România dezbate acest caz, având în vedere miza: imparțialitatea unuia dintre cei cinci judecători care au pe masă dosarul penal al celui mai puternic om politic din țară.

Poate să influențeze soțul, în discuțiile informale de acasă, verdictul pe care îl va lua într-un dosar soția-judecător? În străinătate au fost publicate mai multe studii pe tema unor factori externi care afectează deciziile magistraților.

Rezultatele au fost surprinzătoare: contează faptul că sunt părinți de fete sau că, anterior, echipa preferată pierduse un meci. Într-un punct de vedere comun, Înalta Curte de Casație și judecătoarea Simona Daniela Encean au transmis Newsweek România că situația nu reprezintă o „suspiciune rezonabilă“.

Alexandru Nicolae Encean a închis telefonul când a auzit subiectul – anterior, aflând de la soția sa despre material, își desființase contul de Facebook.

Acum, soțul judecătoarei Encean susține că lucrează pentru Institutul de Studii Financiare (ISF), care se ocupă cu specializarea și evaluarea profesională continuă „a personalului Autorității de Supraveghere Financiară“, conform website-ului ISF.

Cerea dosar penal pentru Iohannis

Înainte de a renunța la rețeaua de socializare, Alexandru Nicolae Encean era un fanatic la capitolul activitate pe contul său: sute și sute de fotografii, distribuiri, postări proprii, comentarii. O parte priveau viața politică, evenimente la ordinea zilei și politiceni. Iată câteva dintre acestea din urmă:

„Dar două din ele le-a pierdut deja în instanță, pentru că au fost obținute cu acte false! Oare nu e clară situația?“ – reacție la o postare din 14 august 2018 a lui Paul Aghinita care scrisese că „Iohannis, ghinion, prin hoție, așa zic instantele de judecată și nu eu, a obținut niște case“.

Alt comentariu al lui Encean pe marginea acestui subiect: „Credeți? Dar oare nu mai contează faptul cum a fost obținut acest imobil? Prin fals și uz de fals? Oare uităm că este al doilea imobil de care este «deposedat» de instanță dl. Președinte?

Dar da, poate că nu văd bine eu, de, ce să-i faci, 1+1 nu fac întodeauna doi, depinde cine numără!

Nu vreau să spun că anumite instituții trebuiau să se autosesizeze și să deschidă un dosar penal pentru fals și uz de fals!

Hai să facem puțin un joc de rol, să presupunem că în locul lui Iohannis era Dragnea sau Ponta, oare ați mai fi spus la fel?“. Întreaga devăluie poate fi citită AICI

 

Citește și

EXCLUSIV Înalta Curte refuză să se pronunțe în cazul judecătoarei din procesul lui Dragnea

EXCLUSIV Soțul judecătoarei din procesul Dragnea, mediator pe sute de mii de lei

EXCLUSIV Înalta Curte refuză să se pronunțe în cazul judecătoarei din procesul lui Dragnea

EXCLUSIV Soțul judecătoarei din procesul Dragnea, mediator pe sute de mii de lei

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te