Episcopul Hușilor, Ignatie, susține sărbătorirea Paștilor odată cu țările din Vest, pe stil nou

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 11.04.2023 - 15:27
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor - Foto: episcopiahusilor.ro
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor - Foto: episcopiahusilor.ro

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, susține sărbătorirea Paștilor odată cu țările din Vest, pe stil nou, afirmând că „Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi”.

SHARE

„Noul ca vechi (Paștile și calendarul)

Sfântul Ioan Damaschin este cel care ne spune că întruparea Fiului lui Dumnezeu este “cea mai mare noutate din toate noutățile și singurul nou lucru sub soare”.

Dacă Nașterea lui Hristos, Crăciunul, este noutatea absolută, de ce vrem ca Paștile, Învierea Sa, să rămână atașate de vechiul “absolut” al calendarului?

Citește și: Mitropolitul Clujului anunță: Ar trebui să sărbătorim Paștile odată cu țările din Vest, pe stil nou

Tot ceea ce este de la Hristos este înnoitor și se înnoiește permanent. Inclusiv Tradiția este înnoitoare și dinamică, având permanent legată de ea fidelitatea credinței față de propriile rădăcini ale adevărului și ale autenticității.

Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi.

Mai mult, lumina din noaptea de Paști dintr-un sat izolat din Vaslui, care sigur nu are aeroport, este la fel de sfântă ca şi cea care vine pe avion de la Ierusalim.

Și cred cu tărie că va fi la fel de înnoitoare ca și aceea, pentru că Paștile cel adevărat, așa cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este săvârșirea Euharistiei, Hristos euharistic, Lumina lumii.

Bonus. O întrebare pentru “cei încremeniți în proiect”: de ce de Crăciun preferăm să fim cu “noul”, iar de Paști vrem cu tot dinadinsul să fim cu “vechiul”? Doar este Același Hristos, noutatea absolută”, se arată pe pagina de Facebook a  Episcopiei Hușilor.

Citește și: Iepurașul de Paște s-a trezit cu scrisori de la 70.000 de copii. Scopul nu a fost cadourile

Universitarul clujean Adrian Papahagi a anunțat, că după Paști, va iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) să calculeze data Paștilor, ca și Crăciunul, pe calendarul gregorian, astfel încât românii să sărbătorească Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi), ”și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te