Extremiștii din grupul "Patrioții uniți" plănuiau o lovitură de stat în Germania. Acuzaţii sunt patru bărbaţi cu vârste între 46 şi 58 de ani şi o femeie de 77 de ani, care fac parte din gruparea autointitulată ”Patrioţii uniţi”.
Extremiștii din grupul "Patrioții uniți" plănuiau o lovitură de stat în Germania: Facem război civil
Patru dintre ei au fost condamnaţi, joi, la pedepse între cinci ani şi nouă luni şi opt ani de închisoare de către o instanţă superioară regională din Koblenz.
Cel de-al cincilea acuzat a primit o pedeapsă de doi ani şi zece luni de închisoare, a relatat The Guardian.
Acesta a fost unul din mai multe procese care vizează mişcarea de extremă dreapta, ai cărei membri aderă la teorii ale conspiraţiei şi resping legitimitatea statului german modern.
Împreună, aceştia au conceput un plan de a-l răpi pe ministrul Sănătăţii, Karl Lauterbach, o figură dispreţuită de mulţi opozanţi ai restricţiilor din timpul COVID, şi să îi omoare pe bodyguarzii săi, dacă era nevoie.
Citește și: Rusia amenință direct România: „Veți primi un răspuns adecvat”. Legătura cu Călin Georgescu
Instanţa a reţinut că participanţii la complot şi-au unit forţele în ianuarie 2022, plănuind să creeze condiţii pentru un război civil în Germania, prin violenţă, şi să preia puterea de stat. Planul lor includea sabotarea şi dezactivarea reţelei de energie, o operaţiune pe care ei au intitulat-o ”Silent Night”.
Manifestații de protest al extremei drepte din Germania - Sursa foto: Profimedia images
Ei sperau ca în haosul care ar fi urmat să li se alăture membri nemulţumiţi ai forţelor de securitate. Adepţii mişcării Reichsbürger susţin că imperiul german, care s-a prăbuşit în 1918, există încă.
Citește și: Călin Georgescu vorbește ca Putin: "România, sclava UE. Trebuie referendum pentru RO-Exit și NATO"
Similitudini cu gruparea "Vlad Țepeș" din România
Interesant este faptul că gruparea din Germania funcționa izbitor de similar cu gruparea "Vlad Țepeș" din România, care la fel plănuiau cu Rusia un război civil în România și scoaterea țării noastre din NATO și UE.
Și extremiștii nemți dar și cei români mizau pe același deziderat - "patriotismul" extrem, nostalgia vremurilor de mult apuse și ura față de așa-zisul "sistem".
Adrian Robertin Dinu este fondatorul așa-numitului „Stat Major al Comandamentului Vlad Țepeș” și ar fi publicat pe site-ul grupării mai multe mesaje prin care susținea că „putem să radem tot, având binecuvântarea Federației Ruse”.
Citește și: Călin Georgescu își cheamă susținătorii la violențe în stradă și amenință presa și CCR: Veți regreta
Tot el și-a declarat sprijinul pentru Călin Georgescu.
Într-un videoclip publicat pe TikTok în octombrie 2024, cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale, Adrian Robertin Dinu îndemna susținătorii lui Călin Georgescu la acțiuni violente împotriva "sistemului".
„Nu există decât o singură variantă, soluția este cea propusă de noi, statul major al Comandamentului Vlad Țepeș. Sistemul trebuie ras, tuns, tăiat răul de la rădăcină. La 1 milion, două de români buni putem să radem tot, având binecuvântarea Federației Ruse.”
Citește și: Rusia amenință direct România: „Veți primi un răspuns adecvat”. Legătura cu Călin Georgescu
„Dacă ajungem la planul B, asta înseamnă război civil. Nu e glumă, e treabă cât se poate de serioasă.”
Legăturile cu extremiștii conspiraționiști Qanon
Mişcarea eclectică de nemulţumiţi şi pasionaţi de arme era condusă de un mic aristocrat şi om de afaceri, Heinrich XIII Prince Reuss.
Presupuşii pucişti şi-ar fi luat inspiraţia din mişcarea globală Qanon.
Citește și: Călin Georgescu, ode halucinante pentru Putin: "Rusia înseamnă lumină și suflet. UE este Mafia"
Instanţa din Koblenz i-a găsit, de asemenea, vinovaţi pe doi dintre principalii acuzaţi de infracţiuni legate de arme şi pe unul de plănuirea unui act de violenţă grav, cu punerea în pericol a statului.
Bărbaţii au fost arestaţi în aprilie 2022 şi femeia în octombrie anul trecut. Procesul a început în mai 2023.
În aprilie anul trecut, procurorii germani au afirmat că au acuzat un an şaselea suspect în complotul privind răpirea.
Ministrul de Interne, Nancy Faeser, a declarat: ”Investigaţiile privind această grupare teroristă au dezvăluit un abis. Planurile violente pentru o lovitură de stat, pentru atacuri asupra infrastructurii de electricitate, pentru răpirea ministrului Sănătăţii Karl Lauterbach şi uciderea bodyguarzilor săi au dezvăluit o ameninţare enormă”.
Ea a afirmat că serviciile de securitate au luat ”în serios ameninţările reprezentate de Cetăţenii Reich-ului şi au acţionat în consecinţă”.
”Ne protejăm democraţia”, a spus ea.