Pentru ce a interzis Facebook o facțiune violentă de extremă dreaptă

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 01.07.2020 - 11:49
Foto: Business Insider
Foto: Business Insider

Facebook a anunţat marţi că a interzis pe platforma sa accesul grupării de extremă dreapta americană din mişcarea Boogaloo, care „caută în mod activ să comită violenţe”.

SHARE

Aflată sub presiune pentru a elimina de pe platforma sa conţinuturile şi mişcările rasiste, Facebook a inclus marţi mişcarea Boogaloo în categoria „persoanelor şi organizaţiilor periculoase”.

Adepţi ai acestei mişcări eterogene, puternic înarmaţi, au perturbat recentele manifestaţii antirasiste din SUA şi îngrijorează autorităţile de când unul dintre ei a ucis doi poliţişti în California la începutul lunii.

„În consecinţă, acestei reţele violente îi este interzisă orice prezenţă pe platforma noastră şi retragem toate conţinuturile care o susţin, îi fac apologia sau o reprezintă”, a indicat Facebook, potrivit Agerpres.

„Ea promovează activ violenţa împotriva civililor, a forţelor de ordine, guvernului şi instituţiilor”, adaugă comunicatul.

Facebook a retras 220 de conturi de Facebook, 95 conturi de Instagram, 28 de pagini şi 106 grupuri „care constituie în prezent reţeaua Boogaloo”, precum şi alte 400 de grupuri şi peste 100 de pagini care găzduiesc conţinuturi similare.

Mai multe manifestaţii antirasiste, organizate ca reacţie la moartea afro-americanului George Floyd, au fost marcate de arestarea unor militanţi ai mişcări, aflaţi în posesia unor cocktailuri molotov.

Termenul „Boogaloo”, care desemnează un curent muzical afro-cubanez, este utilizat de mai mulţi ani pe reţele sociale cu referire la un nou război civil. Mişcarea, care nu este nici foarte organizată, nici foarte unită, cuprinde activişti anti-guvern şi pro-arme de foc, neonazişti şi adepţi ai supremaţiei albilor.

Membrii mişcării comunică prin reţele sociale. Într-un studiu publicat în aprilie, Tech Transparency Project a numărat 125 de grupuri pe Facebook dedicate ideologiei Boogaloo, cu zeci de mii de abonaţi care discută despre arme, explozivi şi tactici de a ataca autorităţile.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te