Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a explicat că „referendumul nu este pentru redefinirea familiei, ci are ca scop unic limpezirea conținutului noțiunii de căsătorie. Acest lucru e necesar întrucât termenul de «soți» este ambiguu“.
Oficialul BOR arată că, în ceea ce privește căsătoria, vorbim despre o instituție milenară, „destinată, din rațiuni comunitare, culturale, sociale, exclusiv uniunii liber consimțite între un bărbat și o femeie. Această instituție nu a aparținut niciodată homosexualilor. Căsătoria nu respinge pe nimeni, ci în instituția ei poate intra oricine, cu condiția să respecte niște criterii lăsate de legiuitor: vârstă, sex, libertate de conștiință. Finalitatea referendumului nu schimbă cu nimic noțiunea de familie, cum, din păcate, tendențios s-a spus în spațiul public. Vor exista în continuare familii depline alcătuite din tată, mamă, copii, familii monoparentale, familii care provin prin adopții, prin înrudire și așa mai departe.“
Teologul a subliniat că, în privința demonizării, în spațiul public, a homosexualilor de către o parte a taberei care susține modificarea Constituției, acest lucru este dezaprobat de Biserică.
„Din punct de vedere creștin, nu vorbim niciodată într-un fel condamnabil despre o persoană. Vorbim despre păcat. Ori în viziunea creștină, homosexualitatea este un păcat major. Este un lucru limpede, dar așa cum se spune în Biblie, Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci vindecarea lui, întoarcerea lui. Atitudinea agresivă față de persoane care aparțin unei anumite minorități este total dezaprobată de Biserică. Niciodată nu trebuie să ne raportăm maximalist moral la altul, ci la noi înșine. Nu trebuie să condamnăm pe nimeni“,
a completat Bănescu.
Catolicii și „Turnul Babel Reloaded“
În discuția privind referendumul pentru modificarea Constituției, Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei
Romano-Catolice de București, vorbește despre statul laic, care „este deranjat de o societate creștină ce nu poate accepta și practica «dogmele» laicității, precum avortul, eutanasia, egalizarea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, cu alte forme de conviețuire, ideologia Gender, colonizarea ideologică LGBT. Aceste teme nu țin doar de creștinism, ci de natura umană“.
Francisc Doboș mai este de părere că nu trăim în vremurile unei laicități pozitive, ci ale unei laicități militante, agresive, „care își umple gura cu un cuvânt magic: toleranța; și atât de mult ne constrânge la toleranță, încât sfârșește prin a deveni intolerantă. Totul se dorește să pară relativ în afară de revendicările incluse în unele activităţi de lobby. Ba mai mult, ni se impune relativismul și (in)toleranța prin prisma «religiei» politically correct. Astfel, de când natura umană a început să devină o modă antropologică, orice poate fi schimbat prin lobby agresiv pentru a obține consens în vederea colonizării ideologice a naturii umane“.
Reprezentantul Bisericii Catolice mai este de părere că, în ultimii ani, asistăm, atât în România, cât și în Occident, la „edificarea unui nou turn Babel, care nu provoacă confuzia limbilor, ci răstălmăcirea și manipularea sensului unor cuvinte precum mamă, tată, familie, persoană“. Preotul are și un mesaj pentru creștini, pe care îi îndeamnă să „rămână ancorați în adevăr și iubire, chiar dacă societatea secularizată de azi ne constrânge să nu mai avem adevăruri, ci păreri, să nu mai cultivăm iubirea, ci plăcerea hedonistă. Iar dacă va trebui să fim persecutați pentru asta, să ne pregătim sufletește“.
Baptiștii: „Protejăm căsătoria de judecătorii activiști“
Samy Tuțac, președintele Comunității Baptiste din Timișoara, susține că la referendumul privind modificarea
Articolului 48 din Constituție s-ar fi ajuns din cauză că „direcția în care merge societatea ne face să ne întrebăm dacă nu cumva este posibil ca, în următorii ani sau zeci de ani, Biserica să fie ultima comunitate de pe pământ care să ştie cu adevărat ce este căsătoria. Tot mai mult astăzi se redefineşte ce înseamnă căsătoria, ce înseamnă familia, ignorându-se învățătura Bibliei și valorile creștine fundamentale“. Pastorul este de părere că înlocuirea termenului „soți“ cu „bărbat și femeie“, în legea fundamentală, are rolul de a proteja căsătoria „împotriva judecătorilor activiști“ care ar putea să schimbe această definiție, împotriva organizațiilor și politicienilor care ar dori să schimbe legea“.
„Experiențele de tipul «Noaptea, ca hoții!» ne-au demonstrat că în România legile pot fi schimbate oricând de niște politicieni corupți și iresponsabili. Când căsătoria este protejată în Constituție, atunci familia este cu adevărat protejată. Când nu este protejată în Constituție, așa cum nu a fost în America sau în unele state europene, atunci familia este într-un mare pericol. Când căsătoriile homosexuale sunt legalizate, familia normală nu mai este protejată, iar unele dintre libertățile fundamentale, păstrate cu sfințenie de baptiști, cum ar fi libertatea de conștiință, libertatea de exprimare și libertatea religioasă, sunt în pericol“, mai explică Samy Tuțac.
Conform reprezentantului Bisericii Baptiste, demersul legat de redefinirea, în Constituție, a termenului „soți“ nu are legătură cu intimitatea sau cu stilul de viață al unor persoane, nefiind vorba despre o „persecutare a homosexualilor“: „Faptul că definiția din lege va fi pusă și în Constituție nu va înarma pe nimeni cu nimic în plus pentru a conduce o cruciadă împotriva homosexualilor. Este un argument lipsit de orice bază în realitate și în logică. În plus, Biblia ne învață să îi iubim pe homosexuali mai mult decât iubesc homosexualii homosexualitatea. Noi știm că orice păcătos îşi iubeste păcatul, dar Biserica trebuie să-i iubească pe păcătoşi mai mult decât iubesc păcătoşii păcătoşenia“.
Luteranii: „Nu putem fi împotriva altor minoritari“
Ștefan Bichler, purtătorul de cuvânt al Bisericii Evanghelice din România, a precizat că instituția pe care o reprezintă nu a adoptat un punct de vedere oficial referitor la ce ar trebui să le recomande creștinilor luterani în privința referendumului. Motivul, explică Bichler, este acela că Biserica Evanghelică nu le-a recomandat niciodată enoriașilor ei cum ar trebui să se poziționeze la vot.
Ștefan Bichler, purtătorul de cuvânt al Bisericii Evanghelice.
În lipsa unui punct de vedere oficial al bisericii din care face parte, Ștefan Bichler a oferit, pentru Newsweek România, o opinie desprinsă din discuțiile pe care, în ultima perioadă, le-a avut cu enoriașii Bisericii Evanghelice, dar și cu colegi de-ai săi referitor la demersul privind modificarea Constituției. În urma acestor discuții, arată Bichler, o parte importantă a creștinilor luterani cataloghează subiectul drept un instrument de lupte politice: „Majoritari, în această țară, sunt cei care susțin familia formată din bărbat și femeie. Deci, ceilalți sunt minoritari. Dar și noi, Biserica Evanghelică, suntem minoritari, pentru că vorbim limba germană, nu suntem ortodocși, ci luterani. Deci poziția noastră nu poate fi împotriva unei alte minorități“. Bichler mai arată că Biserica Evanghelică protejează familia și valorile ei, însă, în opinia lui, „schimbarea Constituției prin acest referendum nu presupune obligatoriu și o îmbunătățire pentru familie“.
Citește dosarul Familia care ne dezbină
Familia care ne dezbină. Despre referendumul din 6-7 octombrie
Lupta Coaliției pentru Familie cu definiția căsătoriei
Cristi Danileț: „Juridic, referendumul este inutil“
Politicienii și „familia tradițională“
Vladimir Tismăneanu: „PSD îmbrățișează fantasmele pseudo-salvaționiste“
Cristian Diaconescu: Diaconescu: „Dreptul familiei, un domeniu în care UE nu poate legifera“
Teodor Baconschi: Referendumul, războiul cultural dintre „progresiști“ și „conservatori“
Papahagi: „Doar din căsătoria unui bărbat cu o femeie se naște o familie în care pot apărea copiii“
Ortodoxia, cea mai eficientă armă a lui Putin în România
Referendumul, un apel la frică: „Neomul care vine să ne fure copiii“