Un bărbat de 41 de ani, jandarm, a fost găsit decedat luni dimineaţă, într-un imobil din Otopeni. Conform surselor apropiate anchetei, bărbatul este Florin Zalomir (41 de ani), fost campion mondial la scrimă în 2009 și vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice din 2012.
”Astăzi 3 octombrie a. c., în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuinţa sa. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii oraşului Otopeni pentru efectuarea de activităţi din competenţă”, a anunţat IPJ Ilfov.
Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul bărbatului. A fost anunţat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru News.ro, că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, lucra la Jandarmeria Bucureşti şi a fost sportiv la Clubul Dinamo.
Este vorba despre Florin Zalomir, fost campion mondial, european şi vicecampion olimpic la scrimă, care s-a retras din activitate în 2012.
Campion european, campion mondial şi vicecampion olimpic. Florin Zalomir a încercat să revină în 2019, dar n-a reușit
Florin Zalomir şi-a început cariera de sabrer la 10 ani, la Iaşi, cu antrenorul Iulian Biţucă, iar în 2006 s-a transferat la CS Dinamo Bucureşti.
De-a lungul anilor, Florin Zalomir a cucerit de mai multe ori Campionatul Naţional şi Cupa României, iar pe plan internaţional a devenit Campion European, Campion Mondial şi Vicecampion Olimpic cu Echipa României.
Florin Zalomir și-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani.
După retragere, Florin Zalomir a continuat activitatea ca antrenor. A antrenat-o multă vreme pe Bianca Pascu, scrimeră olimpică, sportivă care a cucerit medalia de bronz la proba de individuală de sabie de la Campionatul Mondial de scrimă de la Budapesta, din 2019.
Florin Zalomir a încercat și el să revină în circuit, însă încercarea nu a fost una de succes. Sportivul a încheiat proba individuală masculină de sabie de la Campionatul Mondial de scrimă de la Budapesta (2019) pe locul 41, relatează gsp.ro.
Florin Zalomir, mercenar în Legiunea Străină
Florin Zalomir a făcut parte din Legiunea Străină la începutul anilor 2000, o unitate înființată în urmă cu 200 de ani, în componența căreia activează peste 7.000 de mercenari. Legiunea Străină a fost fondată după ce străinilor le-a fost interzis să se înroleze în armata franceză.
După doi ani și jumătate petrecuți în Legiunea Străină, în Franța și în Afghanistan, Florin Zalomir a declarat că perioada petrecută departe de casă l-a călit și că abia aștepta să revină la antrenamente.
„M-am întors în ţară mai călit, gata să dovedesc că nu mi-am spus încă ultimul cuvânt în sport. Normal, după doi ani teribili, eram mai bine pregătit din punct de vedere fizic. Am avut nevoie doar de trei luni până când mi-am recăpătat şi supleţea pe planşă, aşa că am revenit repede în atenţia lotului naţional”, a povestit Florin Zalomir în anul 2005.
„Dintotdeauna am fost fascinat de armată, de uniformele şi de disciplina militară. Am avut ambiţia de a servi în cea mai prestigioasă armată din lume, motiv pentru care, în 2003, m-am dus în Franţa şi, după o lună de teste, am fost acceptat în Legiune”, a mai declarat Florin Zalomir la acea vreme.