Tribunalul Bucureşti a dispus miercuri eliberarea condiţionată din închisoare a fostului fotbalist Dănuţ Lupu, care executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile de închisoare, primită după ce a fost prins de două ori conducând fără permis.
Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, eliberat condiţionat din închisoare. A fost prins conducând fără permis
Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au respins miercuri contestaţia procurorilor şi au menţinut decizia de eliberare dată pe 7 martie de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă.
Dănuţ Lupu a fost condamnat pe 2 octombrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, după ce instanţa a constatat că este recidivist.
* Prima abatere - Dănuţ Lupu invocă un prieten cu problemele medicale
În dimineaţa zile de 23 octombrie 2017, Dănuţ Lupu se deplasa de la Slănic Moldova spre casă la volanul unui autoturism BMW X5, fiind însoţit de un prieten. Când trece prin judeţul Vrancea, fostul fotbalist produce un accident auto pe DN2 E85, soldat cu pagube materiale. Un echipaj de la Poliţia Rutieră soseşte la locul accidentului, îl legitimează pe şofer şi constată că avea permisul de conducere anulat încă din anul 2001.
Citește și: De ce și-a dat demisia Adrian Mutu de la CFR Cluj: „ A fost o umilință prea mare”
Este trimis în judecată, iar în timpul procesului susţine că maşina aparţinea prietenului său, iar el a preluat conducerea autovehiculului, deoarece amicului i se făcuse rău.
Judecătorii dau dovadă de clemenţă şi îi aplică o pedeapsă blândă, având în vedere că îşi recunoscuse vinovăţia, iar infracţiunea era una minoră. Astfel, Judecătoria Focşani îl condamnă la 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, scăzută de Curtea de Apel Galaţi la 6 luni, tot cu amânare.
În decizia rămasă definitivă pe 23 iulie 2020, Curtea de Apel Galaţi stabilise un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Dănuţ Lupu nu avea voie să mai săvârşească o faptă penală, în caz contrar pedeapsa cu suspendare transformându-se în una cu executare.
* A doua abatere - Dănuţ Lupu se justifică tot cu probleme medicale
Peste numai o săptămână de la condamnarea primită la Curtea de Apel Galaţi, respectiv în data de 30 iulie 2020, Dănuţ Lupu este oprit de un echipaj de la Rutieră în judeţul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism marca Volvo. Poliţiştii constată că are permisul de conducere suspendat, îi întocmesc dosar penal, iar fostul fotbalist este trimis pentru a doua oară în judecată.
Procesul începe la Judecătoria Cornetu, unde îşi recunoaşte faptele, dar invocă din nou probleme medicale, respectiv că se grăbea să ajungă la spital.
Judecătorul de la Cornetu consideră că faptele săvârşite de fostul fotbalist nu sunt grave, notând că: "În privinţa urmărilor, instanţa constată că acestea s-au rezumat la pericolul abstract pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi nici nu există indicii din care să rezulte că inculpatul ar fi condus agresiv sau periculos", "se reţine că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptei, colaborând cu organele judiciare".
Citește și: Valurile de căldură din martie au efecte negative asupra sănătății. De ce ar trebui să ne îngrijorăm
Magistratul îl condamnă pe Dănuţ Lupu la o pedeapsă minimă de 4 luni închisoare, însă constată că fostul fotbalist are cazier judiciar şi, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din septembrie 2017, este nevoit să aplice pedepse cu executare atât pentru primul dosar, cât şi pentru al doilea, având în vedere că Dănuţ Lupu a încălcat legea în timpul termenului de supraveghere.
Cele două pedepse sunt contopite şi la cea mai grea de 6 luni se adaugă un spor de o treime din condamnarea de 4 luni, rezultând în final 7 luni şi 10 zile, cu executare.
Dănuţ Lupu a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, însă fără succes. Magistraţii au respins apărarea fostului fotbalist că a încălcat legea deoarece se grăbea să ajungă la spital.