Gardul a fost cumpărat la kilogram iar banii au ajuns la firma Geca Impex, care din 2016 are contract cu Primăria pentru întreținerea spațiilor verzi. Valea Oltului are o lungime de circa 1,5 km, dar gardurile nu au fost puse pe toată lungimea.
În ultimii ani este o modă ca primăriile din București să împrejmuiască fiecare spațiu verde cu gard, o afacere foarte profitabilă pentru firmele de profil. Decizia este una controversată deoarece în țările civilizate spațiile verzi sunt folosite de oameni, nu închise cu gard.
Potrivit documentelor consultate de HotNews.ro, Primăria Sectorului 6, prin ADP, a încheiat contractul subsecvent nr. 153 la acordul-cadru nr. 47/14.04.2016 cu Geca IMPEX PM pentru execuția și finalizarea lucrări de confecționare și montare a 55.000 mp gard metalic pe str. Valea Oltului. Valoarea contractului este 949.000 lei - preț 14,50 lei fără TVA pe kg de gard. Subcontractanți declarați în contract sunt Azochim și Urban Lanscape.
Contractul subsecvent face parte din acordul- cadru de servicii nr. 47/14.04.2016 încheiat de instituție cu firmele Geca Impex, Cris Garden, Garden Center Group, MBC Construct Prest, Pergola Grădini Decorative, pe 48 luni, de la 14.04.2016 până la 13.04.2020. Obiectul contractului: servicii de arhitectură peisagistică, servicii de amenajare și întreținere a spațiilor verzi și a locurilor de joacă, echipament pentru parcuri și locuri de joacă, mobilier urban și produse de pepinieră.
Noul primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că va renunța la garduri și va încerca să recupereze banii, acolo unde este posibil.
„Am oprit această afacere cu garduri, nu se mai montează garduri. Gardurile degradate vor dispărea și vor fi înlocuite cu grad viu, acolo unde sunt necesare, în proximitatea blocurilor. Va fi implicată și Poliția Locală, cu toleranță zero pentru cei care parchează pe spațiile verzi și le distrug. O să încep demontarea gardurilor și voi încerca să recuperez prejudiciul. La Valea Oltului, mi se pare o sumă aberantă. O să trimit corpul de control să verifice. Mi se pare aberant să te împrumuți pentru amenajări și nu pentru investiții. Domnul Mutu s-a împrumutat 180 milioane de lei la ADP prin care în loc să facă o școală, o stradă, un spital, a pus spațiu verde și garduri, trotuare și câteva parcări. Este aberant să te împrumuți pentru amenajări, el a făcut asta fiindcă era campanie electorală”, a declarat Ciprian Ciucu, scrie HotNews.ro.