Pe fondul ploii înghețate, duminică, 29 ianuarie, seara, pe A1, între Sibiu și Boița, a avut loc un carambol între 6 vehicule, după ce un șofer a derapat. Un bărbat de 48 de ani a murit după ce a căzut după un pasaj în încercarea de a se refugia din calea mașinilor care circulau cu viteză, iar un tânăr de 27 de ani, aflat într-unul dintre vehiculele implicate în accident, a ajuns la spital.
CNAIR a publicat, pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu anvelopa stânga față a autovehiculului care a provocat carambolul. Este de iarnă, dar este uzată la maximum. Nici pe flancuri, nici pe mijloc nu mai există nici un fel de rizuri specifice anvelopelor de iarnă. De asemenea, se observă că pneul este puternic tocit și inegal, ceea ce amplifică și mai mult instabilitatea mașinii la manevre și pe carosabil uscat.
Pe polei sau „gheață neagră”, cum i se mai spune, nicio anvelopă nu garantează controlul absolut (poate doar cele cu ținte, cu cuie, dar sunt ilegale), oricât de nouă sau de performantă ar fi. Însă, a rula cu un astfel de pneu uzat la maximum garatează lipsa de control asupra direcției în orice situație.
„Așa arăta cauciucul mașinii care a provocat accidentul de aseară de pe autostrada A1, între #Sibiu și Boița!
Cum a avut loc accidentul mortal, cu 6 maşini, de pe A1 Sibiu - Boița
”Iniţial, s-a produs o coliziune între 3 autoturisme, coliziune în urma căreia a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 27 de ani. Imediat după acest eveniment, în imediata apropiere, s-a produs o coliziune între un microbuz transport marfă şi un autoturism”, a transmis IPJ Sibiu.
Sursa citată a precizat că şoferul microbuzului a coborât din autovehicul şi a observat cum un autoturism condus în urma sa a lovit parapetul, ricoşând spre locul în care se afla.
Pentru a evita maşina care se îndrepta către el, bărbatul a sărit între parapeţii mediani, neştiind că se află pe un pod şi a căzut în gol.
”Acest ultim autoturism a intrat în coliziune cu microbuzul, dar şi cu unul din turismele implicate în primul accident. Din păcate, şoferul microbuzului nu a supravieţuit căderii”, a mai precizat IPJ Sibiu.
”În accident au fost implicate 6 autovehicule şi 9 persoane. În urma evaluării medicale, 7 persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital. O persoană de sex masculin în vârstă de 27 de ani a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la UPU Sibiu. Cea de-a 9 persoană implicată în accident, de aproximativ 48 de ani, a căzut de pe pod, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acesteia”, a transmis ISU Sibiu.
Bărbatul de 27 de ani a suferit un traumatism de sold drept.