ISU Timis a anunțat că, duminică noaptea, în jurul orelor 23.00, a intervenit la un accident rutier pe A1 km 438, pe sensul de mers spre Arad, în zona localității Dumbrava. Accidentul s-a produs între un autoturism BMW condus de o tânără de 25 de ani și un autotren ce transporta schele metalice.
”La locul evenimentului au fost trimisi 8 pompieri din cadrul Statiei Faget, cu o autospeciala de prima interventie si comanda, o autospeciala de stingere si un echipaj SMURD.
În urma evenimentului, a rezultat o victimă (de sex feminin) încarcerata, în vârstă de aproximativ 25 ani. Victima a fost descarcerata fără semne vitale și declarată decedata de către medicul SAJ.”, au anunțat reprezentanții ISU.
Primele informații strânse de anchetatori indică faptul că este vorba despre o sinucidere. Tânăra le-ar fi spus rudelor despre planurile sale înainte de a se urca la volan. Femeia ar fi avut probleme în familie. Din nefericire, nimeni nu a putut să o opreasca pe fata la timp, relatează lugojinfo.ro.
Polițiștii au deschis o ancheta, care va lamuri condițiile exacte în care a avut loc accidentul.
“În urma verificarilor efectuate, politistii au stabilit ca o femeie, în varsta de 25 de ani, a condus un autoturism pe banda 1, dinspre localitatea Margina înspre municipiul Timisoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune fata-spate cu un ansamblu rutier, condus de un barbat, în varsta de 42 de ani, care se afla în miscare pe banda 1 de circulatie.
În urma evenimentului a rezultat, din nefericire, decesul femeii, aceasta fiind singura în autoturism. Conducatorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, cercetarile fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier", a anunțat si IPJ Timis.