VIDEO Generatoare electrice trimise din țară pentru copiii români din Ucraina

DE Remus Cernea | Actualizat: 22.02.2023 - 12:55

Războiul barbar pornit de Putin nu este contracarat doar de către forțele militare ucrainene care apără țara, ci și prin gesturi admirabile de solidaritate și umanitate care pun în lumină ceea ce este mai bun în oameni.

SHARE

Puțini știu acest detaliu, dar primul camion cu ajutoare umanitare pentru Ucraina a sosit în cea de a doua zi de război, 25 februarie 2022, de la Suceava. Compatrioții noștri s-au mobilizat repede și au reușit să dea imediat semnalul că ucrainenii nu vor fi lăsați singuri în fața grozăviei cu care se confruntau! Iar apoi primirea cu căldură a milioanelor de refugiați a dat măsura ospitalității foarte multor români față de semeni aflați în mare nevoie.  

În lunga serie de astfel de gesturi de sprijin se înscrie și acțiunea Uniunii Naționale a Barourilor din România care, beneficiind de un suport financiar de 1.000.000 USD din Taiwan, a oferit Ucrainei, printre alte ajutoare, și 3 ambulanțe noi, complet echipate. Am publicat un material despre acest lucru AICI

Zilele trecute, la Cernăuți au fost donate și câteva generatoare pentru localități din Ucraina cu o proporție consistentă de etnici români. La eveniment au participat primari și alți reprezentanți ai autorităților locale, alături de o delegație a Uniunii Barourilor din România, de domnul Constantin Damov de la compania Green Group care a jucat un rol important în obținerea sprijinului financiar din Taiwan și de doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, foarte apreciată pentru eforturile de sprijin pentru comunitatea românească din Ucraina. 

Am consemnat o serie de declarații impresionante la momentul sosirii generatoarelor. Am păstrat, în mare, modul de exprimare al românilor din Ucraina, chiar dacă uneori acesta conține mici erori, operând doar câteva modificări pentru clarificarea sensurilor celor spuse și pentru cursivitatea textului.

 

Primarul comunei Ciudei, Anatolie Pițul:

„Până în 2023, copiii noștri au frecventat școala, grădinița dar puține ore pe zi aveam curent electric. S-au îmbolnăvit mulți copii. Cel mai aproape inimii și sufletului cine sunt? Frații noștri! Din suflet vă mulțumim! Vă mulțumesc frumos din toată toată inima! 

La momentul actual, de exemplu, era cel mai cel mai important să avem căldură. Cei mici care o să aibă căldură, să știți, căldura o să fie în inima lor și întotdeauna o se roage pentru sănătate că sunteți ‘bravo’! Mă mândresc că avem așa frați și avem așa parteneri și avem așa vecini. Din suflet va mulțumesc! Să vă spun drept când ați venit cu ambulanțele, nu am crezut! Ceea ce ați făcut dumneavoastră nu a făcut nimeni pentru noi: că ați dat lumină la copii mici care vor face carte! 

Cei care împușcă azi în țara noastră și între ai noștri cetățeni care mulți au venit de pe front morți, vreau să vă spun că au luptat pentru asta, ca să fie lumină, să fie libertate și dumneavoastră această lumină ne-ați adus-o în comuna noastră și în toate comunele care astăzi sunt prezente. Din suflet vă mulțumim!” 

Elena Nandris, fostă primar în comuna Mahala:

Din prima zi de război nouă, românilor de aici, nu ne venea să credem: noi am fost bine șocați de aceea cum toată România, absolut toată, de la lumea simplă la primari, a sărit în ajutorul nostru.  

Senatorul Daniel Fenechiu: Să știți că toată România a cunoscut bine cizma rusească. Noi și polonezii am cunoscut cel mai bine, poate și ungurii puțin.

Elena Nandris, fostă primar în comuna Mahala: Chiar de la bun început, de la graniță, de la poartă, am fost așteptați cu cald, cu ceai, cu toate casele deschise. Și după aceea toate primăriile, toți prietenii ne sunau, ne întrebau „de ce aveți nevoie?”

Au venit ajutoare chiar din primele zile care, într-adevăr, când am văzut câtă lume vine de colo și trebuia hrănită, trebuie adăpostită și nu știam noi ce să facem. Și era când împușcau și alarma suna și venea de acolo lume speriată cu copii mici în brațe, fără pâine, fără mâncare, nu aveau o gură de apă. Nu-ți cereau nimica decât ‘dați-ne o pernă să punem capul pe pernă să dormim oleacă și o gură de mâncare’. 

Senatorul Daniel Fenechiu: Am văzut statisticile chiar când veneam astăzi. Prin România au tranzitat 3.300.000 de ucraineni, dintre care în momentul ăsta sunt localizați în România 107.000, dintre care 5000 s-au și angajat. Și am văzut și un raport guvernamental, înțeleg că guvernul a cheltuit anul trecut 120 de milioane de Euro pentru serviciile respective de domiciliere. 

Primarul comunei Ciudei, Anatolie Pițul: Și, dacă se poate, este aici șeful secției a relațiilor internaționale al Consiliului Regional Cernăuți, Alexei Bolosciuc.

„Dumnealui promite că o să învețe limba română, în scurt timp. Vrea să mulțumească din partea Consiliului Regional partenerilor noștri români și vrea să spuie că au fericirea să avem așa parteneri și așa vecini ca românii. Cu părere de rău noi am înțeles asta cam târziu, dar trebuie să ținem minte pentru totdeauna. Mulțumește foarte mult, generatoarele acestea vor sluji la mulți oameni. Iar cu ajutorul  ajutorul dumneavoastră, biruința noastră este mai aproape și mai aproape. Și vă mulțumește foarte, foarte frumos”. 

  Avem și o reprezentantă de la Administrația Regională Militară de Stat:

Olga Igorivna: Eu voi vorbi în limba română. Eu sunt de răspunzătoare în regiune pe politica socială adică de la început am fost la hotare. Eu sunt minoritate națională și am învățat de la școală în limba română și vreau să spun faptul că niciodată către români nu s-au adresat cu ceva rău. Chiar am avut posibilitate externă să dăm toată testarea, de aceea totul e ok.

 

Când s-a început războiul, pe 25 februarie, seara, deja primul camion cu ajutoare a venit de la România, de la Suceava. Adică timp de 2 zile, chiar mai puțin, toți românii s-au implicat și din sânge pentru România, primul camion a traversat granița cu primul ajutor umanitar civil. Adică nu vorbim de armament. Primul ajutor umanitar a fost anume de la români și a fost apreciat și de către președinte. Pentru că până în ziua de astăzi stați cu noi, și nu vă plictisiți și nu vă obosiți avem foarte mari mulțumiri.

Vrem să spunem că noi cei care suntem aici români și suntem identificați ca români, mai departe vom ține relațiile cu România și vom avea grijă să realizăm aceste intenții și aici, pe loc. De aceea mulțumim foarte mult și țineți minte că noi tot suntem aici.

Remus Cernea este corespondentul Newsweek în Ucraina

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te