Gheorghe Cozorici, actorul cu cea mai frumoasă voce, a fost muncitor.
Astăzi se împlinesc 90 de ani de la nașterea marelui actor Gheoghe Cozorici. Despre acesta se spune că a fost ”un prinț al poeziei”, cu precădere al poeziei eminesciene, pe care o recita într-un stil inconfundabil, cu vocea sa unică.
A devenit actor dintr-o întâmplare
Născut pe 16 iulie 1933 în comuna Arbore din Suceava, Gheorghe Cozorici a devenit actor datorită unei întâmplări. Era muncitor la Uzinele Vulcan când a fost descoperit de Ștefan Ciubotărașu, care se ocupa de trupa de teatru amator a tinerilor de la Vulcan.
El a fost cel care l-a îndemnat să dea admitere la Institut, iar Cozorici a devenit studentul Aurei Buzescu, la vârsta de 24 de ani primind, datorită ei, rolul lui Hamlet.
Citeşte şi: Simona Halep este audiată la Londra, în cauza privind presupusul dopaj cu roxadustat
În 1956, după absolvirea Facultăţii de Teatru, pleacă împreună cu promoţia din care făceau parte: Silvia Popovici, Sanda Toma, Eliza Plopeanu, Amza Pellea, Constantin Rauţki, Victor Rebengiuc, Radu Penciulescu, alături de regizorul Vlad Mugur, fără George Constantin, la teatrul din Craiova, ca să facă ,,un altfel de teatru” unde joacă doi ani în nouă spectacole roluri total diferite ca gen.
Actorul cu cea mai frumoasă voce a fost muncitor
Apoi, începând din 1959, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, ''vreme de peste trei decenii Gheorghe Cozorici a putut fi admirat pentru felul lui unic de a îmbrăca profunzimile rolului, cu eleganţă şi sobrietate, cu o voce de neuitat, în numeroase spectacole'', după cum se reamintea într-un comunicat din 2015 al Teatrului Naţional din Bucureşti.
A debutat în cinematografie în 1961
Cozorici a debutat în cinematografie în 1961 în filmul “Mândrie”, jucând alături de Victor Rebengiuc, Constantin Codrescu și Ilinca Tomoroveanu. Au urmat, apoi, “Partea ta de vină” (1963), “Pădurea spânzuraților” (1965), “Procesul alb” (1965), “Răscoala” (1966), “Gioconda fără surâs” (1968), “Prea mic pentru un război atât de mare” (1970), “Ciprian Porumbescu” (1973), “Trecătoarele iubiri” (1974), “Frații Jderi” (1974), “Ștefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975), “Patima” (1975), “Urgia” (1977), “Aurel Vlaicu” (1978), “Clipa” (1979), “Capcana mercenarilor” (1981), “Detașamentul „Concordia” (1981), “Un petic de cer” (1984), “Imposibila iubire” (1984), “Din prea multă dragoste” (1985), “Ciuleandra” (1985), “Trenul de aur” (1986), “Moartea unui artist” (1989).
A fost un interpret de geniu al versului
Ghiţă Cozorici – aşa cum i se spunea – avea stil în interpretare. Dotat cu o voce care uimea prin timbrul său inconfundabil, avea o disciplină a gestului care era înnobilat prin eleganţă şi expresivitate pe scenă. A fost un interpret de geniu al versului.
“Luceafărul” eminescian rămâne o dovadă vie în acest sens, un document sonor unde actorul comunică prin inflexiunile vocii sale sensurile filosofice ale poemului, nu relatarea cu mare efect la public a poveştii.
Citește și: NATO și Rusia aproape de un conflict deschis. Marea Neagră, punct fierbinte al posibilei confruntări
De-a lungul carierei sale, evita să vorbească despre procesul creaţiei ce presupune drumul spre găsirea personajului de interpretat: “Mi-a fost frică de întrebări stereotipe de genul: «Cum aţi făcut rolul?»” Întrebare la care Calboreanu a răspuns pe vremuri cuiva astfel: «Cum l-am făcut? Cum l-ai văzut!»”
“În teatru, textul trebuie visat. Spontaneitatea vine pe urmă, ea este parte din arta actorului, iar arta actorului nu se face pe moment, cu un text improvizat, ci este rezultatul unei munci de laborator intim.” (Eva Sârbu- Interviuri uitate)
A fost unul dintre creatorii personajului Hamlet, rol pe care l-a jucat la numai 24 de ani, într-o distribuţie alături de: Amza Pellea, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici şi alţii.
Recita din Eminescu cât era ziua de lungă
Recita, totodată, poezii, şi în mod special versuri de Mihai Eminescu, într-un stil inconfundabil. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”, iar în 1979 i s-a decernat Premiul ACIN pentru rolul din filmul ”Clipa”.
Gheorghe Cozorici a murit la 18 decembrie 1993 la Bucureşti şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
