Giurgiu: Căţeluş căzut într-un tub de canalizare, la o adâncime de 4 metri, salvat de pompieri

DE Valentin Mirică | Actualizat: 04.09.2020 - 10:32
Interventie din 2019 pentru salvarea unui cățel Foto: Giurgiuveanul
Interventie din 2019 pentru salvarea unui cățel Foto: Giurgiuveanul

Un căţeluş căzut într-un tub de canalizare, la o adâncime de patru metri, a fost salvat de pompierii giurgiuveni, în noaptea de joi spre vineri, după o intervenţie de peste patru ore.

SHARE

"Prin 112 am fost anunţaţi, în seara zilei de joi, de către un locuitor al comunei Domneşti că dintr-o canalizare se aude un căţeluş care are nevoie disperată de ajutor. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal. Din cauza spaţiului foarte îngust şi a faptului că în ţeava respectivă erau aruncate pietre, a fost necesară intervenţia unui buldoexcavator cu ajutorul căruia a fost săpată o groapă în jurul tubului de canalizare", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

După scoaterea din tubul de canalizare, că căţeluşul a fost preluat de un medic veterinar care a fost prezent la faţa locului pe tot timpul acţiunii de salvare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te