"Aș dori să o felicit foarte mult pe doamna Kövesi pentru alegerea sa îm funcția de procuror-șef european. A fost o luptă lungă pentru a ajunge acolo și a fost necesară multă convingere. Alegerea doamnei Kövesi este o victorie pentru statul de drept în Europa. Regret că guvernul român aflat sub conducerea premierului Viorica Dancila nu a dorit în mod evident să sprijine candidatul român din motive politice pur de partid”, a declarat Krichbaum.
Consiliul Uniunii Europene a votat joi pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european. Kovesi este prima persoană care va ocupa această funcție, nou înființată. Urmează și un vot în Consiliul European, dar acesta este o formalitate.
Votul a fost covârșitor în favoarea Laurei Codruța Kovesi, cu 17 pentru dintr-un total de 22, potrivit Digi24.
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, anunțase miercuri seară ideea că Guvernul nu o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, precizând că, joi, ambasadorul României la Uniunea Europeană va vota împotriva fostului procuror-șef DNA.