„Gură de oxigen”, pentru facturi. Iarna mai întârzie, vreme relativ caldă încă 2 săptămâni

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.10.2022 - 14:58
Vreme relativ caldă încă 2 săptămâni. / Foto: pexels.com
Vreme relativ caldă încă 2 săptămâni. / Foto: pexels.com

Vreme relativ caldă şi ploi puţine, în următoarele două săptămâni, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

SHARE

Vremea se va menţine în limitele perioadei din calendar, pe durata următoarelor două săptămâni (10 - 23 octombrie), dar în anumite intervale de timp valorile termice maxime pot ajunge şi la 22 - 23 de grade în unele regiuni, iar ploile vor fi slabe, temporare şi prezente doar pe arii restrânse, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

În Banat, în prima zi a intervalului, vremea va fi relativ caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 20 - 22 de grade, apoi pe 11 octombrie scăderea de temperatură la valorile diurne va fi semnificativă, până la o medie regională de 15 grade. În perioada 12 - 15 octombrie vor fi maxime termice de 18 - 19 grade, iar încălzirea estimată ulterior va însemna o medie regională în general de 22 - 23 de grade, valori ce vor caracteriza o vreme caldă. Temperaturile minime vor fi în medie de 8 - 11 grade. Local şi temporar, se vor semnala ploi slabe în perioada 11 - 15 octombrie, iar în restul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

Citește și: VIDEO Adevăr sau trucaj? Cum a realizat Van Damme șpagatul între două camioane. Detaliul salvator

În Crişana, în prima zi, vremea va fi relativ caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 20 de grade, după care se va produce o scădere de temperatură. Astfel, în perioada 11 - 15 octombrie, media regională a valorilor diurne va fi de 17 - 18 grade. Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a intervalului, când media regională a temperaturilor maxime se va situa la valori de 21- 23 de grade. Temperaturile minime vor avea mici variaţii în prima săptămână, respectiv valori cuprinse între 6 şi 9 grade, apoi media acestora va fi de 8 - 9 grade. Pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe în perioada 11 - 15 octombrie. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

În Transilvania, în prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale, respectiv valori în medie de 16 - 18 grade, iar nopţile vor fi relativ calde pentru această
perioadă, cu o medie regională, în general, de peste 8 - 9 grade. Începând din 16 octombrie, vremea va intra într-un proces de încălzire şi va deveni caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime ce va ajunge la 20 - 22 de grade, iar minimele la 5 - 7 grade. Local şi temporar se vor semnala ploi slabe, în perioada 12 - 14 octombrie, iar în rest doar pe arii restrânse.

Citește și: VIDEO Spargere cu piatra la un magazin de arme. Au fost furate pistoale, lunete și spray-uri

În Maramureş, în următoarele zile, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale, cu valori de 16 - 18 grade. Din 16 octombrie, vremea va intra într-un proces de încălzire şi va deveni caldă pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime ce va ajunge la 20 - 21 de grade. Temperaturile minime vor avea mici variaţii în prima săptămână, la valori cuprinse între 4 şi 9 grade, apoi media se va situa în jurul a 7 grade. Începând cu 12 octombrie vor fi intervale în care, local şi temporar, se vor semnala ploi slabe.

În Moldova, în perioada 10 - 15 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 15 - 18 grade, valori ce vor caracteriza o vreme normală termic. Începând din 16 octombrie sunt estimate temperaturi maxime peste normele climatologice, la o medie regională ce se va menţine la peste 20 de grade, până spre finalul intervalului de anticipaţie. Temperaturile minime vor fi în medie de 7 - 9 grade, cu excepţia nopţii de 10 spre 11 octombrie, când media acestora va scădea spre 3 - 4 grade. Ploi slabe se vor semnala în perioada 12 - 14 octombrie.

În Dobrogea, valorile termice diurne se vor situa în jurul a 18 grade, în prima săptămână, apoi se va încălzi uşor şi în această regiune, până spre o medie de 20 - 21 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative pe parcursul intervalului, astfel că media acestora se va situa la valori de 10 - 12 grade. Temperaturi minime mai scăzute sunt posibile în noaptea de 10 spre 11 octombrie, când media va fi de 7 - 8 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în perioada 12 - 14 octombrie şi din nou spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, vremea va fi normală sub aspect termic, media maximelor va fi de 18 - 20 de grade, cu cele mai scăzute valori în data de 12 octombrie. În a doua săptămână, valorile termice vor creşte uşor şi treptat şi vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media maximelor urmând a se situa în jurul a 22 de grade. Temperaturile nocturne vor avea variaţii semnificative în primele zile, când vor fi cuprinse, în medie, între 7 şi 11 grade, cu cele mai scăzute valori în 11 octombrie, apoi media estimată va fi de 7 - 8 grade. Se vor semnala ploi slabe, local şi temporar, în perioada 12 - 14 octombrie, iar în restul intervalului doar pe arii restrânse vor mai fi posibile ploi slabe, cel mai probabil spre finalul intervalului.

În Oltenia, în prima zi a intervalului, media temperaturilor maxime va fi de 19 - 20 de grade, apoi în 11 octombrie se va produce o scădere de temperatură, până la o medie regională de 16 grade. În perioada 12 - 15 octombrie vor fi maxime termice uşor mai ridicate, la o medie de 17 - 18 grade, iar în a doua săptămână de anticipaţie vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu valori în medie de 20 - 22 de grade. Temperaturile minime vor fi în jurul a 10 grade, în primele patru zile ale intervalului, iar ulterior media acestora va scădea la 7 - 8 grade. Pe arii restrânse şi temporar va ploua în perioada 11 - 15 octombrie.

La munte, vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima săptămână, cu o medie a maximelor de 8 - 10 grade. Ulterior, se va încălzi în toată zona, iar până spre finalul perioadei de anticipaţie, media maximelor se va situa în jurul a 14 grade. Temperaturile minime vor avea aproximativ aceeaşi evoluţie, respectiv o medie a acestora mai scăzută în prima săptămână la valori de 2- 4 grade, urmată de o creştere, spre 6 - 7 grade, în a doua săptămână. Ploi se vor semnala în perioada 12 - 14 octombrie, în timp ce, în restul intervalului, doar pe arii restrânse, cel mai probabil spre finalul acestuia. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te