În schimb, banii promişi primăriilor prin programul de dezvoltare locală vor fi alocaţi, a mai anunţat premierul.
Am pregătit, în același timp, mai multe proiecte, pe care viitorul guvern să le poată adopta. Voi menționa câteva dintre aceste măsuri cu caracter social. Am convingerea că oamenii trebuie să fie corect plătiți pentru munca lor. În Guvernarea PSD am crescut succesiv salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Am făcut demersurile necesare ca acesta să fie majorat, începând cu anul viitor, la 2.262 de lei, iar pentru angajații cu studii superioare și vechime de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, la 2.620 de lei lunar. După-amiază vom avea consultări pe această temă cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor în cadrul Consiliului Național Tripartit", a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern, potrivit Ziare.com
Banii pentru primării prin Programul Național de Dezvoltare Locală vor fi alocaţi însă, aşa cum anunţase guvernul. "Vom aproba astăzi în Guvern alocarea fondurilor necesare pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală, etapele I și II. Este un program de succes, a cărui implementare a generat rezultate concrete și a contribuit la dezvoltarea tuturor localităților, îndeosebi a celor mai sărace.
Fiecare comunitate locală, indiferent de apartenența politică a primarului, a beneficiat de cel puțin un proiect de dezvoltare. Sunt argumente solide și sper ca viitorul Guvern să țină cont de ele și să continue acest program în beneficiul românilor", a mai precizat premierul.