Un incendiu a izbucnit, astăzi, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat.
Pompierii au fost anunţaţi prin apel la 112 că la Liceul Economic din municipiul Tulcea a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii, conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, relatează News.ro.
Incendiu la un liceu din Tulcea din cauza unui scurtcircuit. 400 de elevi s-au autoevacuat.
Către locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
Citește și: Reacția Dedeman, după explozia de la Botoșani: ”O firmă lucra la sistemul de alimentare cu gaz”
„Până la ajungerea forţelor de intervenţie, elevii care se aflau în clădire, au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exerciţiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni astfel, aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranţă.
Citește și: VIDEO PLAN ROȘU de intervenție după o explozie la un magazin de bricolaj. Sunt 13 răniți
Incendiul, cu degajări mari de fum, a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenţie, de către personalul prezent la locul de muncă”, au anunţat pompierii.
Incendiul a fost produs de un scurtcircuit la un conductor electric.