Doi bărbaţi au fost grav răniţi, vineri, după ce au căzut de la înălţime din telescaunul care urcă din Petroşani spre staţiunea Parâng, una dintre victime fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Petroşani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Este vorba despre doi muncitori care lucrau la reparația telescaunului.
Incident grav la Parâng. Doi bărbați au căzut din telescaun. Unul e la spital
"Accidentul, care a avut loc cu puţin timp înainte de ora 12,00, s-a produs între primii doi piloni ai instalaţiei de transport pe cablu. La sosirea salvatorilor, cele două persoane erau conştiente, dar prezentau multiple traumatisme", a precizat sursa citată.
Echipajele medicale ale SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara le-au acordat primul ajutor calificat, celor doi bărbaţi.
O primă victimă a fost transportată la UPU Petroşani, iar cea de-a doua se află încă la locul accidentului pentru a i se acorda asistenţă medicală.
La intervenţie au participat şi salvamontiştii din Parâng, misiunea fiind în dinamică, potrivit Agerpres.
Cei doi răniți erau muncitori. Făceau lucrări de mentenanță la telescaun
În jurul orei 11.45, Poliția Municipiului Petroşani a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de muncă, in zona Parâng (soldat cu rănirea a doi muncitori).
Din primele verificări, se pare că cei doi bărbaţi efectuau lucrări de mentenanţă la telescaunul Parâng, aflându-se în deplasare cu telescaunul, moment în care s-a rupt cablul de tractare, aceştia căzând pe sol, de la o înălţime de aproximativ 7-8 metri, a transmis IPJ Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, respectiv nerespectarea acestor măsuri.