Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a informat că din cauza unor probleme tehnice neprevăzute se înregistrează mici întârzieri în circulația trenurilor pe ruta ruta directă Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă, conform clubferoviar.ro .
Dat fiind faptul că este prima secție de cale ferată pe care se aplică sistemul de operare de tip cadențat, pe o linie nouă și cu o instalație nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate și vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulația trenurilor spre și dinspre Aeoport să se desfășoare in condiții normale de trafic, a precizat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.
Întârzieri la trenurile de Otopeni. Problemele vor fi remediate operativ
Compania de infrastructură feroviară le cere scuze călătorilor și îi asigură că aceste probleme de ordin tehnic vor fi remediate operativ, iar trenurile pe relația Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă vor circula în condiții normale.
În noaptea de sâmbătă spre duminică au ajuns primele trenuri la Aeroportul Otopeni, care circulă deja cadențat, la intervale de 40 de minute. Inaugurarea serviciului comercial dintre Gara de Nord și principala poartă aeriană a țării nu s-a făcut în prezența niciunui oficial al statului român.
Primul tren comercial – căci anterior au circulat mult mai multe, dar de teste –, pus în mișcare de automotor Siemens Desiro al operatorului feroviar de stat CFR Călători, a ”furat startul” și a plecat din Gara de Nord din București la ora 23,50, cu 10 minute de intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2020-2021.