LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
1.790.098 Votanți în România
9,94 %
251.249 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Interlopul Adrian Groșan, ajuns din spaima traficanților de droguri turnător la DIICOT. Ce a ciripit

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 18.04.2023 - 16:47
Interlopul Adrian Groșanu Foto: Gazeta de Cluj
Interlopul Adrian Groșanu Foto: Gazeta de Cluj

Interlopul Adrian Groșan este cunoscut printre traficanții de droguri din Transilvania. Acesta ar fi avut până nu demult o anumită ”protecție” din partea anchetatorilor care l-ar fi folosit pentru a prinde alți capi ai lumii interlope sau chiar polițiști certați cu legea.

SHARE

Adrian Groșan este un interlop celebru mai ales în zona Transilvaniei. A început ca mulți alți infractori despre care știe o țară întreagă, cu tâlhării și furturi iar acum de numele său se leagă infracțiuni de crimă organizată. 

Conform unor surse ale jurnaliștilor locali, acesta ar fi beneficiat de protecție prin zona DIICOT și servicii.

El l-a pus pe tavă anchetatorilor pe fostul șef Antidrog, Liviu Șipoș, și recent a turnat la DIICOT Iași o rețea de contrabandă transfrontalieră, în care sunt implicați și niște interlopi din Beclean.

 Interlopul Adrian Groșan, ajuns din spaima traficanților de droguri turnător la DIICOT. Ce a ciripit

Ca orice interlop care a vrut la un moment dat să-ți piardă urma, Adrian Groșan s-a numit la un moment dat Tarniță Levente Zoltan Adrian, scrie Gazeta de Cluj.

În prezent este implicat în multe dosare penale, majoritatea de tâlhării, în țară, dar și prin Ungaria. De multe ori, în dosarele de tâlhărie, alături de numele lui Groșan, apare un alt nume notoriu prin Bistrița: Vasile Ciasar. 

Citește și: Interlopii Adrian Groșan, Tudor Cîrje și Emil Popa, arestați pentru trafic de droguri. Ce vindeau

Activitatea infracțională a lui Adrian Groșan a început prin anii 2005-2006, când a fost condamnat la 1 an și 25 de zile de închisoare de Judecătoria Balș.

Cel puțin asta reiese (fără a se menționa infracțiunea pentru care a fost condamnat) dintr-o motivare a unei sentințe penale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în 2009, în care Adrian Groșan, pe

atunci Tarniță Levente Zoltan Adrian, a fost condamnat 1 an și 6 luni de închisoare pentru conducere fără permis și uz de fals, după ce în 2007 a fost oprit de polițiști, cărora le-a prezentat un permis fals, pe numele unui cetățean maghiar. 

Citește și: Nuțu Cămătaru a fost grațiat de Iliescu și de Ceaușescu. În anii '80 fura butelii, acum stă bine

Însă prima sentință pe fond din acest dosar a fost pronunțată de Judecătoria Beclean în 2008, când Groșan, pe atunci Tarniță, nu s-a prezentat în instanță fiindcă fusese predat autorităților judiciare din Ungaria, în baza unui mandat european de arestare.

Acolo a fost reținut timp de două luni și, după ce a fost eliberat, s-a făcut nevăzut.

De fapt, după ce a fost eliberat din arestul ungar, Groșan a revenit în țara, unde a rămas circa 6 luni, după care a plecat o vreme peste graniță.

S-a reîntors abia după ce Judecătoria Beclean pronunțase condamnarea, pe care a atacat-o cu recurs la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Citește și: Vandam și Jean Brăileanu și-au amenințat nașul, tot un interlop, că-l decapitează. Au fost reținuți

Acest dosar a ajuns la final în 2010, după ce Curtea de Apel Cluj a pronunțat sentința definitivă, menținând sentințele anterioare.

În aceeași perioadă, numele lui Groșan a fost implicat într-un jaf armat asupra unei case de schimb valutar de prin sud-vestul țării, după care o vreme nu s-a mai auzit nimic de el. 

De la politică la jaf

În 2016 în urma alegerilor locale reușește să prindă un mandat de consilier local în Uriu, din partea ALDE.

Un an mai târziu rivalitatea dintre Groșan și primarul Petru Șerban se transformă într-un scandal după ce edilul îi demolează un bar construit fără acte.

S-a lăsat inclusiv cu plângeri la DNA la adresa lui Petru Șerban.

În 2018, Groșan s-a ales cu dosar penal pentru lovire, după ce l-a bătut pe Hășmășan Emanuel, un fotbalist de la “Someşul Câţcău”. Groșan a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției și a fost condamnat cu amendă penală, în valoare de 12.000 lei.

Căutat de autoritățile ungare pentru ”maradona”

În august 2021, autoritățile maghiare îl cereau pe Groșan pentru fapte de tâlhărie comise, în 2020, pe teritoriul Ungariei. Parteneri de fapte, Vasile Ciasar și Todica Alex-Mihai. 

Citește și: Interlopul Călin Ciota, care a vândut o brățară dacică unui ofițer sub acoperire, vedetă pe Netflix

Concret, pe 18 ianuarie 2020, cei trei au furat plăcuțele de înmatriculare de la două autoturisme, plăcuțe pe care le-au folosit în ziua următoare la comiterea unei tâlhării.

Groșan, Todica și Ciasar au pătruns prin efracție într-o locuință din localitatea Debrecen, unde i-au așteptat pe proprietari.

Când aceștia au sosit, potrivit anchetatorilor, atacatorii au susținut că sunt ofițeri de poliție și au solicitat valută, legând mâinile și picioarele victimelor și agresându-i pe cei doi soți.

Citește și: Nevestele interlopilor conduc din umbră clanurile. Cine sunt Cordunencele și ”Regina de la Madrid”

Agresorii au găsit o cutie cu bani cash în valoare de 32.500.000 forinți (aproximativ 90.280 euro), după care au fugit, lăsând victimele legate. Bărbatul a suferit leziuni ce au necesitat 8 zile pentru vindecare.

Câteva luni mai târziu, în seara zilei de 4 martie 2020, cei trei români, care din nou au susținut că sunt ofițeri de poliție, folosindu-se de obiecte ce semănau cu arme, au intrat într-o locuință din Kaba,

 unde i-a agresat agresându-i pe locatari, patru la număr, dintre care unul foarte în vârstă, legându-i și cerându-le banii.

Citește și: Interlopii care au vrut să-și piardă urma. Costel Corduneanu și Emi Pian au luat numele soțiilor

După ce au căutat în casă și în autovehicul, atacatorii au găsit 115.000 forinți (aproximativ 315 euro). Leziunile aduse persoanei vârstnice au necesitat mai mult de 8 zile pentru vindecare, în timp ce alte două victime au necesitat până în 8 zile.

A dat pe mâna DIICOT un polițist de la Antidrog

În 2020, Groșan a fost implicat în cazul fostului șef de la Antidrog Cluj, Liviu Șipoș. Fostul polițist a fost acuzat de DIICOT că a pus la cale un șantaj în urma căruia spera să obțină 200.000 euro.

Astfel, el i-ar fi cerut lui Adrian Groșan să se dea drept polițist Antidrog, care ar avea în lucru un dosar de trafic de droguri pe numele celebrului traficant de droguri Vladimir Sfârlea, zis Torino.

Citește și: Interlopul Adrian "Beleaua" Corduneanu și soția finanțau cu bani din cămătărie un escroc imobiliar

Groșan s-ar fi conformat cererii și i-a cerut lui Torino 200.000 de euro “pentru a nu trimite dosarul penal procurorului de caz care ar fi urmat să dispună arestarea acestuia”.

Cererea a fost însă însoțită de un pistol pus la tâmpla lui Torino.

Surse Gazeta de Cluj susțin însă că, Groșan ar fi fost blat cu Torino pentru a-l agăța pe Șipoș.

Polițistul Liviu Șipoș a susținut că nu îl cunoaște pe Groșan și nu este angajatul său, astfel că nu i-a dat vreun ordin de acest fel.

Citește și: Cât de periculoase sunt nevestele Cordunenilor: arest și control judiciar pentru cămătărie și șantaj

Interlopul Sfârlea Torino a fost condamnat pentru traficarea a peste cinci tone de heroină în urma unui dosar penal la care chiar Liviu Șipoș a lucrat în perioada 2000-2003.

Șipoș s-a pensionat în anul 2005, însă el a continuat să facă ceea ce știa cel mai bine și a pus bazele unei agenții de detectivi particulari.

Citește și: "Regina din Madrid", văduvă de interlop, prima șefă româncă de clan mafiot: Eu sunt legea aici

Ulterior Șipoș a spus că a primit amenințări cu moartea și alte acte de violență care îl priveau pe el și pe membrii familiei sale, atât direct, pe telefonul acestuia, cât și prin intermediari.

Fostul șef al Serviciului Antidrog Cluj a sesizat organele abilitate în anul 2007, însă Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj i-a comunicat că se clasează cauza întrucât nu pot fi identificate persoanele care îi aduc amenințări.

Atunci a început să-l monitorizeze pe Torino și astfel a stabilit traseul drogurilor. 

În 2020 Șipoș și Groșan, alături de alți patru indivizi, au fost arestați preventiv. Șipoș a ajuns după gratii, însă Groșan, în mod ciudat, o ștersese ca prin minune din țară cu puțin timp înainte de percheziții, arestarea preventivă fiind făcută în lipsă.

A fost dat chiar în urmărire generală, însă preț de câteva luni el a stat bine mersi în Spania. Totodată, el a transmis instanței, prin avocatul său că nu poate veni la audieri întrucât sunt restricții de circulație din pricina pandemiei de COVID-19, ulterior fiind pus sub control judiciar.

A dat pe mâna DIICOT interlopii din Beclean

Anul trecut, conform unor surse ale Gazeta de Cluj, ar fi fost implicat într-un atac asupra unui tir care venea din exterior, ce aparține unei firme de transport a unui individ din Beclean, Dănilă Cătuna.

Șoferul ducea odată cu marfa și o sumă importantă de bani, circa 300.000 de euro, sumă care ar fi trebuit să ajungă în posesia interlopilor din clanul Ghenosu din București, însă ar fi fost jefuit undeva în zona Timișoarei. 

Din cauza acestui dosar, a fost agățat un polițist de la IPJ BN, din cauza unui SMS trimis lui Cătuna, care a fost găsit în telefonul interlopului la perchezițiile informatice.

Procurorii DIICOT Iași l-au acuzat pe polițist de favorizarea infractorului și au cerut instanței arestarea preventivă a acestuia, solicitare care a fost respinsă însă, judecătorii aplicând măsura controlului judiciar. 

Arestat pentru trafic de droguri

Anul acesta, în luna aprilie, Adrian Groșan împreună cu Emil Popa și Tudor Cîrje, șoferul care a produs accidentul în care a murit o studentă la Cluj, au fost arestați pentru trafic de droguri. Ei vindeau droguri sintetice extrem de periculoase.

Toți trei au fost arestați preventiv într-un nou dosar DIICOT Cluj, în care s-au confiscat cantități uriașe de droguri (26 de kilograme canabis și 18 kilograme substanță cristalină (3-CMC) plus sume mari de bani.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te