Interlopul Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, execută o pedeapsă de 27 de ani de închisoare, după ce, în noiembrie 2008, împreună cu alți trei complici, a intrat într-o vilă din Prelungirea Ghencea, unde locuia un bătrân în vârstă de 74 de ani, despre care aflaseră că ar avea, în casă, o sumă mare de bani.
Cei patru bărbați l-au torturat cu sadism pe proprietarul casei, pentru a-l determina să spună unde își ține banii. Bătrânul a rezistat cu stoicism până când unul dintre tâlhari i-ar fi pus cuțitul la gât unei nepoate, care, la momentul respectiv, avea 16 ani.
În aceste condiții, victima a indicat o ascunzătoare din spatele tavanului fals, unde cei patru tâlhari, care purtau cagule, au găsit o pungă în care se aflau 150.000 de euro. Mai mult, agresorii au luat și cheia unui autoturism Audi Q7 care se afla în garaj și au fugit cu mașina.
După câteva luni, bătrânul, care suferise răni grave, între care și o ruptură de ficat, a murit, iar polițiștii au deschis un dosar de omor. În cele din urmă, anchetatorii au reușit să identifice toți făptașii, iar Sandu Geamănu a fost condamnat la 27 de ani de închisoare, conform Gândul.
Interlopul Sandu Geamănu nu poate divorța de soția care l-a înșelat
Aflat acum în închisoare, Alexandru Ilie este unul dintre cei mai temuți interlopi bucureșteni. El s-a impus pe străzile Capitalei încă din anii ’90, când, alături de Marin, fratele lui geamăn, semăna teroare în cluburile vremii. Spre deosebire de alți infractori periculoși, cei doi gemeni obișnuiau să poarte arme de foc letale, pe care nu ezitau să le folosească.
Citește și: Hoți deghizați în polițiști au descins la un traficant, i-au luat drogurile și l-au lăsat la Parchet
După 10 ani de închisoare pentru sechestrarea unui bărbat, în celebrul dosar Portbagajul, de numele lui Sandu Geamănu s-a legat și scandalul uriaș generat de furtul mașinii lui Gigi Becali, care a avut loc în iarna lui 2009.
Sandu Geamănu a plecat ultima dată de acasă în iunie 2011, escortat de polițiștii Serviciului Omoruri, care îl acuzau de uciderea bătrânului din Prelungirea Ghencea. Ajuns la penitenciar, bărbatul și-a lăsat în urmă soția, Mariana Ilie, zisă Marușka, alături de care are o fetiță.
Potrivit unor surse apropiate lumii interlope, rămasă singură, femeia s-ar fi implicat într-o relație amoroasă chiar cu unul dintre foștii oameni de încredere ai lui Sandu Geamănu, pe care celebrul interlop îl desemnase să-i gestioneze unele sume de bani, care erau împrumutate cu dobândă.
În ciuda faptului că Alexandru Ilie este considerat drept un om deosebit de periculos, fostul său locotenent nu ar fi ținut cont de acest lucru, iar la urechile deținutului ar fi ajuns inclusiv faptul că femeia ar fi părăsit căminul conjugal din Chitila.
Judecătorii nu vor să-l divorțeze
Ca urmare, bărbatul a cerut divorțul, la Judecătoria Sectorului 1, mai ales că, potrivit surselor citate, acesta plănuia chiar să-și refacă viața alături de una dintre primele sale iubite din anii tinereții, care, momentan, ar fi stabilită în Canada.
Încarcerat la Arad, deținutul a cerut divorțul la Judecătoria Sectorului 1, în luna februarie. După patru luni de așteptare, magistrații i-au anulat cererea, la data de 12 iunie, după ce s-ar fi constatat că, de la dosar, lipsesc mai multe acte.
Între timp, conform unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Geamănu ar fi fost lovit și de unele probleme de sănătate, motiv pentru care ar fi fost transferat la spital penitenciar.