”Deocamdată, în românește sunt socotite degradante și rușinoase noțiuni ca 'negrotei', 'cioroi', 'cioară' etc. Cuvântul 'negru' nu face parte, pentru moment, din aceeași categorie, dar asta nu înseamnă că unii nu-l folosesc în sens peiorativ”, spune acesta.
”Există și români care acordă acestui termen un sens de ocară, de discriminare, de înjosire, ceea ce este de condamnat categoric. Oricum, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga” „cioară”, „cioroi”) din engleza americană. Câtă vreme și în engleză se folosește încă oficial cuvântul „black” pentru a denumi un „african american”, nu ar trebui să fim nici noi (românii) și nici alții scandalizați”, afirmă Ioan Aurel Pop.