Tot ceea ce se edificase, în limite rezonabile, este pe cale de a fi înlăturat, poate definitiv. Involuţia este mai mult decât o simplă restauraţie pesedistă; ea implică lichidarea insulelor de normalitate instituţională şi extinderea unui val seismic al imposturii şi iresponsabilităţii.
Involuţia este efectul, direct, al unei coabitări pe care Preşedintele Republicii a gestionat-o defectuos. Ezitările, inconsecvenţele, absenţele şefului de stat sunt factorii care au permis un avans al distrugeriii pesediste fără precedent. Inerţia a urmat acţiunii, în politica internă, ca şi în cea externă.
Anonimatul diplomatic în care România este cufundată acum este şi consecinţa unui mandat prezidenţial mai degrabă mediocru. Preşedintele Republicii a asistat impasibil, de atâtea ori, la amputarea propriilor prerogative.
Cât despre momentele în care avea posibilitatea constituţională să intervină, alegerile sale au permis consolidarea unui sistem cleptocrat: nominalizarea Vioricăi Dăncilă la poziţia de premier este doar unul dintre aceste gesturi.
Involuţia ca proiect de ţară nu ar fi fost posibilă fără complicităţi şi fără pasivitate. În administraţie, ca şi în magistratură, regimul Dragnea şi succesorul său de acum au beneficiat şi beneficiază de sprijinul celor pentru care PSD este şi va fi partidul –stat. Poziţia sa hegemonică a fost recâştigată după reculul provocat de primul mandat al lui Traian Băsescu. Deja, după 2012, formula partidului- stat este cea în jurul căreia se organizează întregul regim.
