Klaus Iohannis a fost întrebat dacă o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror șef european, în contextul negocierilor pe tema împărțirii funcțiilor cheie ale UE. El a spus că a susținut-o "din capul locului" pe Laura Codruța Kovesi și a transmis acest lucru liderilor relevanți din politica europeană.
"Însă aceasă poziție nu este una care intră în negocieri cu comisarii, vicepreședinții de la nivelul PE. E separat și am speranța că acest post se poate aloca doamnei Kovesi", a precizat Klaus Iohannis, potrivit Hotnews.
Întrebat ce șanse are Kovesi pentru acest post, Iohannis a răspuns: "Are șanse bune să ajungă procuror-șef european, dar garantat nu este".
O decizie privind conducerea Parchetului European nu a fost încă luată, candidații rămași în cursă fiind Laura Codruța Kovesi și francezul Jean-François Bohnert. Jean-François Bohnert este favorit pentru șefia Parchetului Național Financiar din Franța, corespondentul DNA, relata postul de televiziune TV5Monde.