Italia confiscă echipamente pentru respirat destinate Greciei

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 24.03.2020 - 15:04

Autorităţile italiene au anunţat marţi confiscarea a 1.840 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19, aflaţi la terapie intensivă, pregătite pentru Grecia, în pofida interdicţiei de a se exporta acest gen de echipamente.

SHARE

Un circuit respiratoriu este compus dintr-un tub, un balon, o valvă şi o mască respiratorie, care îl conectează direct pe pacient la dispozitivul necesar, fie că aceasta se face pentru anestezie sau respiraţie, precizează în comunicatul lor poliţia şi serviciul vamal, potrivit France Presse.

Încărcătura, care cuprindea echipamente atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, a fost confiscată într-un camion pe punctul de a fi îmbarcat la bordul unei nave care urma să plece spre Grecia.

Protecţia civilă italiană a interzis la 25 februarie exportul circuitelor respiratorii, precum şi cel al măştilor şi ochelarilor de protecţie.

Materialul confiscat va fi livrat Protecţiei civile, în timp ce responsabilul firmei italiene care a încercat să trimită în Grecia aceste echipamente a fost atenţionat verbal, potrivit aceleiaşi surse.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te