Jumătate din Poliția Oradea, audiată în dosarul beizadelei Micula: L-au ajutat să se dea polițist

DE Adrian Costin | Actualizat: 23.01.2023 - 20:29
Beizdeaua Victoraș Micula trage după el mai mulți polițiști Foto: Facebook
Beizdeaua Victoraș Micula trage după el mai mulți polițiști Foto: Facebook

Tribunalul Bihor a rezervat o sală special pentru audierile în dosarul în care Victor Micula este judecat pentru pentru accesarea ilegală a unui sistem informatic şi uzurpare de calităţi oficiale. Din cei 32 de martori, o mare parte sunt polițiști, inclusiv șeful IPJ Bihor.

SHARE

 Dosarul a ajuns în instanţă în decembrie 2020, dar 2 ani a fost ţinut în Cameră preliminară, dezbaterile începând abia pe 8 decembrie 2022, când avocaţii au cerut, printre altele, reaudierea tuturor celor 36 de martori ascultaţi şi în timpul anchetei. Judecătoarea a acceptat, dar a dejucat planul tergiversării, programând audierile în trei zile consecutive, pe 10, 11 şi 12 ianuarie. 

Beizdeaua a fost într-o acțiune a Poliției, cu cagulă și geacă

Victoraș Micula este judecat alături de patru agenţi de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Oradea - Ovidiu Vaida, Camelia (Ile) Erdei, Alin Zanca şi Claudiu Rengle, cel din urmă între timp pensionat - care i-ar fi fost părtaşi la ilegalităţi.

Potrivit procurorilor, aceştia l-au luat pe afacerist într-o acţiune poliţienească, oferindu-i inclusiv cagulă şi geacă, l-au iertat de o amendă, ba chiar i-au furnizat datele altor persoane şi chiar l-au lăsat să acceseze bazele de date MAI.

Citește și: Povestea celui mai temut spărgător din România. Ar fi dat o mie de spargeri, și câte patru pe zi

A fost lăsat să intre în baza de date a Poliției

Pentru început, audierile de săptămâna trecută au vizat un incident din noaptea de 28/29 martie 2018, când Micula ar fi obţinut datele unui tânăr cu care anterior avusese un incident în trafic, dar şi faptul că a intrat chiar el în evidenţele MAI pentru a verifica propriile date, pe ale părinţilor, ale unor cunoştinţe, ba chiar şi pe ale unor VIP-uri precum Codin Maticiuc sau solista de muzică populară Vlăduţa Lupău, chemaţi şi aceştia să depună mărturie marţea trecută. 

Dintre toţi, în acea zi s-au prezentat doar trei persoane, poliţişti care în 2018 lucrau la postul de acces în sediul Poliţiei Municipiului şi care, chemaţi să explice de ce i-au permis lui Micula jr. să intre în repetate rânduri în instituţie, au pretins că acesta a fost însoţit întotdeauna de un coleg de-al lor. Asta deşi, potrivit uzanţelor, erau obligaţi să-i noteze în registru, la fiecare vizită, datele personale, ora intrării şi poliţistul cu care urma să se întâlnească, realtează Bihoreanul.

Șeful IPJ Bihor, audiat

Miercurea trecută, la Tribunal au ajuns doar 7 din cei 11 martori citaţi, şi aceştia tot poliţişti, de la Biroul Supravegheri Video al Poliţiei Municipiului şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS), dar şi şeful IPJ Bihor, chestorul Alin Haniş. 

De astă dată, temele au fost: un incident din noaptea de 13/14 aprilie 2018 - când Micula ar fi fost iertat de amicii din Poliţie de o amendă, deşi intrase cu maşina pe strada Vasile Alecsandri, transformată în pietonală - şi o vizită clandestină făcută în Biroul Supravegheri Video din sediul Poliţiei Oradea, pe 21 aprilie 2018, când a fost surprins de câţiva mascaţi.

Printre cei chestionaţi a fost şi şeful Poliţiei Bihor, care în noaptea respectivă fusese sunat de Micula pentru a-i imputa că "mascaţii tăi au treabă cu mine?". Chestorul a pretins, însă, că milionarul era, de fapt, "foarte speriat că ar putea fi aplicate asupra lui metode violente de către echipajul SAS". 

Motivând că "nu prea înţelegeam ce s-a întâmplat, căci am fost trezit din somn", Haniş a declarat că l-a sunat pe şeful echipei de intervenţie, Florian Sorin Suciu, iar acesta "mi-a relatat că nu e cazul folosirii forţei, că Micula era cooperant". "I-am solicitat să-şi facă treaba, să ia măsurile legale ce se impun. Din câte am înţeles, a fost vorba de o contravenţie rutieră", a relatat şeful Poliţiei, adăugând că n-a urmărit finalitatea cazului, deoarece pentru el "nu a prezentat importanţă".

Surprins în Biroul Supravegheri Video al Poliției Oradea

Cele mai multe întrebări au vizat, însă, episodul din seara de 21 aprilie 2018, când Micula a fost surprins de mascaţi în Biroul Supravegheri Video din sediul Poliţiei Oradea. Martorii au fost chestionaţi despre modul în care civilii puteau intra în instituţie, dacă exista atunci vreo lege care să interzică expres accesul şi dacă vreunul dintre martori l-a văzut personal pe afacerist "butonând" la calculatorul cu informaţii secrete.

Micula - a povestit unul dintre poliţiştii SAS, Adrian Ţirban - "era în birou, stătea pe scaunul de la masa cu calculatorul", dar cu spatele la monitor. "Era cu un alt civil. În faţa lui erau trei poliţişti, între care şi Erdei Camelia. Eu am întrebat doar dacă domnii sunt colegi cu noi, Erdei a zis că nu", a relatat poliţistul. Întrebat de judecătoare dacă a intrat să-l vadă pe milionar din curiozitate profesională sau personală, Ţirban a răspuns că "a fost o curiozitate personală", iar la întrebarea dacă l-a chestionat despre prezenţa sa acolo, poliţistul a spus că nu. Asta, deşi tot el a precizat că "am considerat că nu era firesc să fie acolo".

Niciunul dintre poliţişti nu a putut explica dacă există reglementări privind accesul persoanelor străine în acea încăpere, nici măcar cei care lucrează în cadrul Biroului, iar lucrătorii SAS nu ştiau nici măcar dacă ei înşişi aveau voie să intre acolo şi, dacă da, în ce condiţii.

Procesul continuă, următoarele dezbateri programând, pentru 25 ianuarie, o parte dintre martorii până acum absenţi. Rămâne de văzut ce vor spune şi aceştia, dar şi inculpaţii, care în faţa procurorilor au invocat dreptul la tăcere. Poate ca să nu se încurce şi ei în declaraţii...

 Cum a rămas Micula fără Lamborghini

Certat cu legea în România, fiul miliardarului Viorel Micula trăiește în Elveția, unde poliția nu se joacă. Într-o postare pe Tik-Tok, Viorel Micula a dezvăluit cum polițiltii elvețieni i-au confiscat Lamborghini-ul după ce manelistul Dani Mocanu a mers tare pe autostradă.

Victor Micula trăiește de mai multă vreme în Elveția. Acolo a fost vizitat de manelistul Dani Mocanu, iar cea ce a făcut acesta pare să fi pus capăt apropierii dintre cei doi. Dani Mocanu spune că Victor Micula l-a blocat pe telefon dar și pe conturile de socializare.

 Într-o postare pe Tik-Tok, Victor Micula, beizadeaua miliardarului Micula, a explicat în fața a sute de fani care îl urmăreau ce cum i-a confiscat poliția din Elveția Lamborghini-ul și de ce manelistul Dani Mocanu are interzis 15 ani să intre în această țară.

Citește și: Dosarul beizadelei miliardarului Micula deghizat în polițist cu cagulă: Zeci de polițiști audiați

„Spune-le la oameni când ai fost în Elveția și te-ai dus cu mașina tare. Spune-le la oameni când ai venit la mine în Elveția, te-ai dus cu Lamborghini-ul meu tare, după care mi l-a confiscat poliția și n-ai venit să-ți asumi și ți-au interzis 15 ani să mai vii în Elveția. Am plătit o grămadă de bani să-mi scot Lamborghini-ul pe faptele tale”, a spus Victor Micula  pe Tik-Tok.

,,Eu nu pozez în șmecher. Eu pe platforma asta pot spun că sunt șmecher. Nu ți-am dat la block, mi-am schimbat numărul.

Citește și: Beizadeaua lui Mititelu sare la bătaie cu un suporter. În cluburi, stropește oamenii cu șampanie

Vrei să le spun oamenilor ce încerci să mă faci să te ajut, cu alea. Vrei să vorbim aici? Nu vă jucați cu mine. Eu nu-ți vorbesc de mai sus decât sunt, tu ești șmecher că vei ajunge la pușcărie peste o lună. Mafioții nu stau prin pușcărie. Ți-ai creat locul foarte bine, eu m-am născut.

Diferența dintre noi doi este că tu mi-ai cântat că ți-am dat bani, dar eu nu ți-am cântat ție că mi-ai dat tu mie bani. Un artist care cântă de drag nu se îmbogățește, nu? Nu ne putem compara la nimic, nici la bani”, a mai spus Victor Micula, relatează bihorjust.ro.


 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te