Iohannis condamnă atacurile rusești împotriva infrastructurii de la Dunăre, la "doi pași" de România

DE Daniel Toșa | Actualizat: 02.08.2023 - 14:51
Klaus Iohannis - Foto: Profimedia Images
Klaus Iohannis - Foto: Profimedia Images

Atacurile Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre sunt crime de război, a transmis, miercuri, pe Twitter, preşedintele Klaus Iohannis.

SHARE

"Atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile. Acestea sunt crime de război şi continuă să afecteze capacitatea Ucrainei de a-şi trimite produsele alimentare către cei care au nevoie, în lume", a scris şeful statului pe platforma de socializare.

Klaus Iohannis condamnă atacurile rusești împotriva infrastructurii de la Dunăre, la doi pași de România

Un atac masiv cu drone Shahed-136 a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, asupra portului Izmail din regiunea ucraineană Odesa, au anunţat oficialii Comandamentului operaţional "Sud" al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Potrivit acestora, dronele au fost lansate din Marea Azov, prin Marea Neagră, şi au vizat obiectivele infrastructurii portuare şi industriale din regiune.

"Forţele de apărare antiaeriană au lucrat neobosite aproape trei ore. Ca urmare a atacului, s-au produs incendii la instalaţiile industriale şi portuare, iar liftul a fost avariat. Serviciile de salvare funcţionează", au precizat reprezentanţii armatei ucrainene, care precizează că nu există date despre victime.

Citește și: VIDEO Rusia a atacat cu drone portul Izmail, la câteva sute de metri de frontiera cu România

Potrivit primelor informații, atacurile cu drone rusești au lovit sediul Administraţiei Portuare din Izmail, Gara fluvială din Izmail, dar şi un depozit de combustibil.

"Au fost mai multe rachete lansate din drone, dar patru şi-au atins ţinta", a precizat sursa citată.

De asemenea, mai multe drone ruseşti au atacat Kievul în noaptea de marţi spre miercuri, provocând mai multe pagube materiale.

Citeşte şi: Navă românească avariată în portul ucrainean Reni după atacul rușilor. Ce spun autoritățile

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că lovitura asupra infrastructurii portului Odesa de către Rusia a fost un atac asupra "securității alimentare globale" și a cerut comunității internaționale să intervină.

România face parte din NATO, iar atacurile rusești asupra fluviului Dunărea au fost cele mai aproape de Moscova de a lovi teritoriul NATO.

Principiul articolului 5 al NATO prevede că un atac asupra unui membru al NATO este un atac asupra tuturor membrilor și garantează că resursele întregii alianțe pot fi folosite pentru a proteja orice națiune membră. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te