Klaus Iohannis despre explozia de la Crevedia: „Greu de acceptat că cei de acolo n-au știut”

DE Alexandra Lupascu | 29.08.2023 - 16:23
Klaus Iohannis despre explozia de la Crevedia: „Greu de acceptat că cei de acolo n-au știut” Foto: captură video Administrația Prezindențială
Klaus Iohannis despre explozia de la Crevedia: „Greu de acceptat că cei de acolo n-au știut” Foto: captură video Administrația Prezindențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după vizitarea răniţilor din incendiul de la Crevedia, că întrebarea pe care ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns aici.

SHARE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după vizitarea răniţilor din incendiul de la Crevedia, că întrebarea pe care ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns aici.

Autorităţile trebuie să caute explicaţii şi soluţii. Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni, a spus şeful statului, conform news.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la ieşirea de la Spitalul Clinic de Urgenţă că am avut în ultima perioadă tragedie după tragedie.

”Am avut în ultimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, am avut tragedia de la Botoşani, am avut tragedia de la Crevedia, am avut pe urmă tragedia de la Alba.

Sigur, toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autorităţile, instituţiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime.

Citește și: Stația GPL care a explodat e a fiului primarului din Caracal. Edilul are 22 proprietăți. E milionar

Întrebarea pe care cred că ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns până aici? De ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit?

Şi atunci, cu siguranţă, autorităţile, instituţiile competente trebuie să caute explicaţii şi trebuie să caute soluţii pentru a preveni cât de mult se poate preveni în viitor.

Trebuie să vedem. A fost neglijenţă, sau conivenţă, sau mai mult, sau pur şi simplu ignoranţă, sau n-au fost bune procedurile, sau nu s-au corelat instituţiile, sau cineva a încălcat clar legea? Cineva a încălcat legea penală?

Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate, explicate, şi sistemele îmbunătăţite”, a spus preşedintele.

Tragedia de la Crevedia, sub semnul întrebării

Klaus Iohannis a continuat: ”Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia că cei de acolo n-au ştiut.

Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aştept ca instituţiile abilitate să-şi facă datoria, să vină cu explicaţii, cei vinovaţi să primească pedepse exemplare şi acolo unde sistemul nu funcţionează, unde corelările din lege nu sunt bune, unde procedurile nu sunt suficient de bune, unde se calcă în picioare autorităţi care au toţi aceeaşi competenţă şi niciunul nu se duce până la rădăcina fenomenului, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni în viitor astfel de evenimente”.

Citeşte şi: Două dosare penale înregistrate la DNA, legate de tragedia de la Crevedia

”Este, după părerea mea, inacceptabil să dăm din umeri şi să mergem mai departe. O astfel de serie de accidente, de tragedii, nu poate să rămână fără urmări clare, care scot în evidenţă ce s-a întâmplat şi ce se poate face mai bine.
Dar, în toată această situaţie, să nu uităm de eroii pozitivi, pompierii şi personalul medical, care cu toţii şi-au făcut cu vârf şi îndesat datoria, punându-şi efectiv viaţa în pericol. Pe ei să-i felicităm”, a subliniat şeful statului.
 
”Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc le admir şi le stimez, pompierii care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi şi care din păcate au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii.
 
 
Pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienţuii, i-a tratat şi aceste intervenţii foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieţi şi destine”, a spus preşedintele, el afirmând că toţi aceştia au admiraţia lui. 

Şeful statului a precizat că pe pacienţi i-a întrebat şi despre intervenţia de la incendiu şi le-a transmis însănătoşire grabnică şi i-a felicitat pe medici pentru munca de zi cu zi. 

”Acum este foarte important ca cei care sunt răniţi să poată se revină cât mai repede la munca lor. Este însă momentul să ne gândim şi la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înţelegem suferinţa şi fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei aceste lucruri sunt urgente, trebuie să se întâmple acum dar deja trebuie să vedem şi un pic mai departe”. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te