Kovesi cere europarlamentarilor un buget mai mare. Parchetul European, mii de anchete in primul an  

DE Octavia Constantinescu | 06.02.2020 - 14:38

Procurorul sef european, Laura Codruta Kovesi, le-a cerut membrilor Comisiilor pentru libertati civile (Comisia LIBE) si Control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, un buget mai mare pentru Parchetul European si o schema de personal mai mare.

SHARE

Motivul: estimarile preliminare financiare pentru primul an de activitate sunt depasite. Kovesi sustine ca in primul an de activtate Parchetul European trebuie sa poata sa deschida cel putin 2.000 de cazuri noi, la care se adauga alte 1.000 de cazuri restante. Potrivit fostei sefe DNA, procurorii europeni delegati vor trebui sa filtreze minim 3.000 de cazuri si sa ia o decizie: pe care le trateaza, pe care le trimit in instantele nationale. Intalnirile cu comisarii europeni

„Nu o sa decideti doar chestiunile bugetare, insa o sa decideti cu privire la principiile fundamentale in baza carora Parchetul European va activa. O sa va explic cum si de ce", si-a început discursul Kovesi.

Procurorul-sef european a explicat ca a facut o estimare pentru nevoile Parchetului European in 2020 si 2021. "M-am adresat Comisiei cu un mesaj foarte simplu: Chiar daca nu avem informatii cu privire la volumul de lucru al Parchetului European din partea unor state membre, trebuie sa trecem la treaba.

Daca vom incepe activitatea in 2020, bugetul Parchetului European trebuie redeschis, trebuie sporit in mod semnificativ, la fel ca si in 2021. In acest context, in 17 febriuarie o sa ma intalnesc cu domnul comisar Reynders (Didier Reynders, comisarul pe Justitie- n. red.), cu care deja m-am intalnit de mai multe ori si am avut un schimb placut de idei, in spiritul cooperarii, impreuna cu domnul comisar Hahn (Johannes Hahn- comisar pe Buget si administratie - n.red.), pe care-l voi intalni pentru prima data."

Kovesi afirma ca estimarile preliminare financiare, in baza caruia regulamentul Parchetului European a fost adoptat, sunt depasite. „S-a pornit de la premisa initiala ca Parchetul European va incepe cu resurse initiale in 2020. Va ajunge la viteza de croaziera in 2020. An in care volumul de spete tratate va fi cam de 1.000 de anchete, insa aceasta premisa initiala s-a dovedit a fi gresita. In primul rand, din principiu, Parchetul European nu poate activa ca o agentie de reglementare, sa inceapa de la zero si sa-si sporeasca treptat activitatea. Parchetul este un oficiu de procuratura, deci trebuie sa respecte principiul legalitatii, legislatia penala din statele membre participante si drepturile fundamentale ale persoanelor implicate in anchetele penale. Apoi trebuie sa sporeasca nivelul de protectie a intereselor financiare ale UE", a declara Kovesi.

Potrivit Laurei Codruța Kovesi, obiectivul Parchetului European este sa ajunga la o activitate penala si de ancheta coerenta, in toate statele membre participante: „Va pot spune ca in prezent am constatat ca exista discrepante foarte mari", a adăugat Kovesi, care a vorbit și despre un număr insuficient de angajați, în acest moment, la Parchetul European. 

In al doilea rand, introducerea Parchetului European in sistemele nationale judiciare ale statelor membre nu ar trebui sa permita o scadere a nivelului existent de protectie a intereselor financiare ale UE.

„In primul an de activitate Parchetul European trebuie sa poata sa deschida cel putin 2.000 de cazuri noi. Parchetul va investiga si va ancheta o parte dintre ele si va deferi restul cazurilor catre serviciile nationale represive (parchetele nationale - n.r.).

In plus, din prima sa zi de mandat, Parchetul European trebuie sa poata sa trateze un numar de cazuri restante care intra in sfera sa de activitate. Am facut o prima evaluare, conform careia procurorii europeni delegati vor trebui sa filtreze minim 3.000 de cazuri si sa ia o decizie: pe care le trateaza, pe care le trimite in instantele nationale, in conformitate cu normele prevazute in Regulamentul Parchetului European," a mai explicat Kovesi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te