La moartea unui erou al celui de-al doilea război mondial. „Am luptat din prima zi până ultima”

DE Alex Darvari | Actualizat: 25.04.2022 - 19:37
S-a stins din viață veteranul de război colonel (rtr) Ioan Romaniuc (stânga)
S-a stins din viață veteranul de război colonel (rtr) Ioan Romaniuc (stânga)

Erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, colonelul (rtr) Ioan Romaniuc s-a născut pe malurile Nistrului, la 14 aprilie 1921.

SHARE

“Am făcut războiul din prima zi până în ultima”, îşi amintea veteranul de război la una din vizitele noastre.

“Casa mea, cu doi fraţi şi părinţii, a rămas în Basarabia când am venit la şcoala militară în România. Încă mai aveam ceva de terminat la şcoala sanitară de subofiţeri când a început războiul. Într-o noapte am plecat cu toţii, iar eu am ajuns la pontonieri şi am participat la refacerea primului pod peste Prut.”
 
 
Şi-a făcut meseria cu pasiune şi dedicaţie şi a fost mândru de viaţa sa de militar. “Eram în permanenţă lângă comandant şi pentru că eram situaţi în dreptul podului care făcea legătura cu frontul, zi şi noapte era circulaţie. Se trecea pe pod cu răniţi şi morţi, şi români, şi nemţi, dar şi ruşi”, spunea colonelul (rtr) Ioan Romaniuc.
Cu o poveste de viaţă extraordinară, a unui tânăr ce și-a lăsat “cei doi fraţi în Basarabia, care îşi făcuseră rostul lor acolo şi munceau la căile ferate”, veteranul a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tânăra generație care a avut prilejul de a afla chiar de la dumnealui istoria războiului într-una din vizitele pe care acesta le-a făcut elevilor brăileni.
 
 
Războiul a însemnat pentru colonelul (rtr) Ioan Romaniuc mizerie, moarte şi mai ales răniţi. “Pentru că se ocupau şi de partea feroviară a frontului de nord, fraţii mei au fost luaţi în război pe partea rusească. Astfel că am ajuns faţă în faţă, frate contra frate pe câmpul de luptă.” Îşi amintea că mergea pe front să asigure asistenţă medicală celor răniţi, însă nu ii puteau salva pe toţi. “Se auzeau împuşcăturile, loviturile bombelor şi ţipetele răniţilor. Îmi părea rău după fiecare suflet care îl pierdeam.”
Însuflețit cu pasiunea pentru grija față de alții și binele făcut din suflet, şi-a modelat întreaga viaţă după principii ferme şi idealuri pentru a căror îndeplinire a depus nemăsurată muncă și efort.
Pentru faptele sale de pe front, colonelul (rtr) Ion Romaniuc a fost decorat, şi avansat la grad de ofiţer încă din activitate, iar înaintările successive în grad a veteranilor de război i-au cinstit de asemenea meritele pentru sacrificial de care a dat dovadă pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a scrie Ministerul Apărării.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te