Leon Dănăilă, geniul care „operează” cu mâna lui Dumnezeu, ajuns la limita sărăciei. Nu mai am nimic

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.11.2023 - 20:01
Leon Dănăilă geniul care operează cu mâna lui Dumnezeu a ajuns la limita sărăciei. „Nu mai am nimic” - Foto: Magazine / imagine cu caracter ilustrativ
Leon Dănăilă geniul care operează cu mâna lui Dumnezeu a ajuns la limita sărăciei. „Nu mai am nimic” - Foto: Magazine / imagine cu caracter ilustrativ

În 55 de ani de carieră, neurochirurgul Leon Dănăilă a operat peste 27 de mii de creiere. Operează cu mâna lui Dumnezeu. Are aceeași rutină de zeci de ani, iar dimineața la 6 îl găsim direct la spital. Iată cum a ajuns să-și amaneteze apartamentul și să trăiască modest.

SHARE

Leon Dănăilă este unul dintre cei mai de succes medici neurochirurgi din România, dar a ajuns să fie îndrăgit de o țară întreagă datorită simplității și modestiei cu care își trăiește viața.

Deși are 90 de ani, încă profesează ca neurochirurg

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător şi inventator, a dezvăluit care este secretul longevităţii sale. Deşi are peste 90 de ani, reputatul medic încă mai profesează şi continuă să fie activ cu sfaturi medicale pe reţelele de socializare.

„Dragii mei, mă tot întrebaţi care este secretul longevităţii mele. Vi-l spun chiar acum. Deşi am trecut de pragul de 90 de ani, încă profesez ca neurochirurg. Şi asta nu pentru că sunt special, ci pentru că am un secret pe care vi-l voi dezvălui la final. Când informaţiile vin peste noi, e important să le cernem şi să credem mai mult în puterea exemplului decât în vorbe goale”, a transmis neurochirurgul Leon Dănăilă, doctor în medicină şi academician.  

Citește și: De ce nu a fost primit la școală copilul Ioanei Tufaru, fiica Andei Călugăreanu. Am plecat plângând

Potrivit acestuia, în corpul nostru există un organ de mărimea unui sâmbure de migdală care este „direct răspunzător pentru: reducerea stresului, frică de zbor, starea psihică, combaterea anxietăţii/depresiei şi chiar de inteligenţă emoţională a fiecăruia dintre noi”. 

„Veţi spune că este creierul, normal. Doar că aş vrea să vă vorbesc despre ceva ce se vorbeşte destul de rar şi anume: centrul de comandă al emoţiilor noastre - Amigdala. Acest mic nucleu în adâncul creierului nostru joacă un rol esenţial în modularea emoţiilor şi a reacţiilor la stres.

Este centrul care ne ajută să procesăm şi să interpretăm emoţiile, influenţând decisiv reacţiile noastre emoţionale şi comportamentale. De asemenea, amigdala este profund implicată în procesul de neuroplasticitate, capacitatea creierului de a se remodela şi adapta în răspuns la experienţe noi”, explică reputatul medic .

Cititul, ca activitate intelectuală stimulatoare, nu numai că îmbogăţeşte mintea, dar joacă şi un rol crucial în susţinerea acestei neuroplasticităţi, susţine dr. Leon Dănăilă.

„Lectura regulată poate fi văzută nu doar ca o sursă de cunoaştere, ci şi ca un exerciţiu vital pentru menţinerea sănătăţii şi agilităţii amigdalei, contribuind astfel la o viaţă emoţională mai bogată şi mai echilibrată. Aşadar, dragilor, acesta este marele meu secret: cititul. Şi nu doar al meu.

Dacă vă uitaţi la persoanele care la vârsta de peste 90 de ani încă îşi păstrează sănătatea mintală şi tonusul, să ştiţi că au citit nu doar o carte, ci biblioteci întregi. Acesta este secretul meu, dar şi al lor. Şi cu riscul de a mă repeta, sunt multe persoane care vând iluzii, alegeţi cu grijă de la cine învăţaţi, pentru că cel mai bun mentor nu este cel care vorbeşte frumos, ci cel care îţi dovedeşte prin puterea exemplului”, a concluzionat prof. dr. Leon Dănăilă.

Deși a avut o carieră remarcabilă, acum a ajuns la limita sărăciei

Neurochirurgul locuiește singur de ani buni și recunoaște că uneori singurătatea e dureroasă. Medicul a ajuns la limita sărăciei, după ce și-a investit toată averea în studii și în scrierile pe care vrea să le lase oamenilor, în urma sa.

„Nu îmi trebuie avere, când te naşti sărac, sărac mori. Azi mă simt ca un boschetar, nu-ţi dă nimeni nicio atenţie, asta e realitatea.

Am rămas sărac, am vândut totul şi acest apartament e vândut. N-am nicio avere, n-am nimic. Toate astea pentru oameni.

Îmi place să fac bine oamenilor, pentru că vin dintr-un mediu inferior şi am văzut cât de greu este, viaţa e scumpă, o singură dată o trăieşti”, a mărturisit medicul Leon Dănăilă într-un interviu acordat Trinitas TV, citat de Spectacola.

De asemenea, acesta a declarat că nu și-a dorit să facă avere din suferințele oamenilor.

„Nu vreau să fac avere, n-am făcut avere din suferinţa oamenilor. Apartamentul acesta e vândut, dar cu condiţia să pot sta aici până mor.

Eu sunt mulţumit în situaţia în care mă aflu, e foarte greu cu singurătatea, că sunt singur de 12 ani, mai greu cu mâncarea. Noroc că sunt magazinele astea, că mai găseşti fasole bătută, salată orientală, eu cu astea mă ţin. Nu mă pricep să fac mâncare, nici n-am timp. Mai bine scriu”, a mai explicat neurochirurgul.

Citește și: Doctor român în Franța, despre medicii care pleacă din țară. ”Este win-win deal. Spitalul profită”

A studiat medicina la New York

Medicul Leon Dănăilă s-a născut la 1 iulie 1933, la Darabani, în judeţul Botoşani. În anul 1966 a devenit medic specialist neurochirurg, iar în 1972 - doctor în medicină cu o lucrare referitoare la neurinomul spinal.

A studiat neurochirurgia timp de un an la New York, în cadrul unei burse Fullbright.

În 1981 a înfiinţat prima secţie de neurochirurgie vasculară şi microneurochirurgie vasculară din ţară şi în acelaşi an a devenit şeful Clinicii II Neurochirurgie vasculară din cadrul institutului.

În anul 1981, neurochirurgul a redus mortalitatea în cazurile de neurinoame de acustic, de la 51% la 4%. În plus, Leon Dănăilă a fost inclus în topul celor 500 de genii ale secolului 20. Pe lângă aceste lucruri, el deține un record mondial impresionant, peste 27.000 de intervenții chirurgicale pe creier.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te