Conform surselor judiciare citate, leul a fost găsit de către polițiști și reprezentanți ai Gărzii de Mediu la o adresă din Dâmbovița, la o persoană care are autorizație să dețină animale sălbatice.
Leul are aceleași răni pe care le are și cel care apare în videoclipul lui Dani Mocanu, astfel că polițiștii spun că este vorba despre același animal. Totuși, va fi făcută o expertiză pentru a se stabili dacă este vorba despre același animal.
Leul a fost ridicat și dus la grădina zoologică din Târgoviște, iar bărbatul la care a fost găsit animalul urmează să fie audiat la Poliția Dâmbovița, au adăugat sursele citate.
Aceleași surse au precizat că a fost citat la audieri la Poliția Argeș, miercuri, și Dani Mocanu, însă acesta s-a prelevat de dreptul de a nu declara nimic. Tot miercuri, polițiștii au făcut percheziții la locuința din Ștefănești (Argeș) a manelistului și la studioul unde a fost filmat videoclipul, în Ilfov.
Duminică, Poliția Argeș a anunțat că a deschis un dosar penal pentru rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, după un val de critici în spațiul public legat de folosirea unui leu, care pare să fie rănit, într-un videoclip al manelistului Dani Mocanu. Dosarul penal in rem a fost deschis după un val de critici în spațiul public pe această temă, persoane care apără drepturile animalelor anunțând că au făcut sesizări la Poliție și la Garda de Mediu, mai ales în condițiile în care leul care apare în videoclip pare să aibă mai multe răni, potrivit hotnews.ro.
Videoclipul lui Dani Mocanu a fost lansat în 15 noiembrie, iar până acum are peste 5,6 milioane de vizualizări.