Conflictul a fost sesizat în jurul orei 3.00 și s-a produs între mai multe persoane, în sectorul 6. Conform Poliției Capitalei, la fața locului au mers polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, fiind identificate mai multe persoane.
Doi bărbați au fost transportați la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani, decedând în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva.
În septembrie 2019, zeci de persoane l-au așteptat cu manele, artificii și șampanie pe Florin Mototolea, zis Emi Pian, la ieșirea din Penitenciarul Rahova. Ieșirea acestuia din închisoare a fost transmisă în direct pe Youtube, din fața penitenciarului.
Potrivit SpyNews, "Considerat unul dintre cei mai influenți interlopi din România, Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost executat, în urmă cu puțin timp, de un individ dintr-o grupare rivală, poreclit Napi. Potrivit unor surse apropiate victimei, Emi Pian ar fi fost declarat mort în jurul orei 5.00. Reporterii SPYNEWS au încercat să afle mai multe detalii de la medicii de gardă ai Spitalului Universitar de Urgență București, care au confirmat faptul că Emi Pian a ajuns în stare critică, cu multiple plăgi înjunghiate, însă cadrele medicale au refuzat să precizeze dacă acesta a fost declarat decedat. Surse din cadrul MAI au dezvăluit, în exclusivitate pentru SPYNEWS, că Emi Pian a fost victima unui atac în stil mafiot, însă, de asemenea, au evitat să precizeze dacă acesta a fost declarat mort. <La această oră, încă se efectuează manevre de resuscitare>,au declarat surse apropiate anchetei, în jurul orei 5.20."
Citește și: Clanul Duduianu, urmărire penală după ce i-au forțat să cânte gratis pe Guță și Salam