În primul rând, înseamnă că autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria de a face acest lucru, acest din urmă aspect intrând în contradicție cu esența doctrinei social democrate a partidului din care inițiatorii fac parte.
În al doilea rând, înseamnă o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale așa cum dorește: nu poți obliga un tânăr să plătească pensie părinților, bunicilor și străbunicilor, naturali sau vitregi, mai ales după ce i-ai obligat, oricum, să plătească impozite în acest scop, pe care și-l asumă statul.
În al treilea rând, este un atac la morala românilor tineri majori, care sunt implicit acuzați de imoralitate din moment ce proiectul de lege presupune implicit că tinerii își neglijează părinții. Din nou, unii cred că știu mai bine relațiile dintre indivizi și nevoile acestora.
Am, în consecință, trei întrebări. Este sistemul public de pensii sau de asistență socială în faliment? Cred inițiatorii proiectului legislativ că dreptul omului de a utiliza venitul din muncă în mod liber, este învechit și trebuie îngrădit? Cred inițiatorii proiectului că tinerii în vârstă de muncă sunt imorali și-și părăsesc părinții la greu?
Dacă răspunsul la această din urmă întrebare este pozitiv, sunt așa de numeroase cazurile încât depășesc resursele financiare ale sistemului public de pensii și de asistență socială?
Citește comentariile lui Lucian Croitoru pe Marginalia
