Mădălin Mihailovici: „Prin soluțiile noastre, viața locuitorilor orașelor devine mai ușoară“

DE Newsweek România | Actualizat: 15.11.2019 - 08:16

Pentru Veolia conceptul de smart city înseamnă un oraș mai eficient din punct de vedere energetic, mai inteligent prin conectivitate la elemente de inteligență atificială, mai respectuos cu resursele, având la bază economia circulară.

SHARE

Newsweek România: Orașele inteligente sunt deja parte din prezent. Tehnologia ne ușurează viața și evoluează foarte repede. Cum s-a adaptat grupul Veolia la noile cerințe tehnologice?

Mădălin Mihailovici: O companie care oferă servicii de apă, energie și deșeuri de peste 160 de ani, precum Veolia, are atât know-how-ul, cât și capabilitățile tehnice să construiască orașe inteligente. Activitățile noastre principale au fost extinse și îmbogățite, de la colectarea și analiza datelor, până la utilizarea lor optimă în
gestionarea infrastructurii.

Cu soluțiile tehnologice și noile sale expertize, Veolia ajută nu doar la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru locuitorii orașului, dar contribuie atât la creșterea eficienței orașului în ceea ce privește gestionarea serviciilor urbane, cât și a atractivității acestuia pentru investitori, conducând astfel la o reducere a costurilor cheltuielilor publice.

Un oraș inteligent oferă locuitorilor săi mai multe informații, ceea ce îi face mai confortabili. Informațiile și datele privind starea și viata orașului sunt împărtășite cu oamenii care locuiesc în acel oraș, în vederea dezvoltării pe termen lung a acestuia și optimizării resurselor disponibile.

Concret, prin soluțiile noastre, viața locuitorilor orașelor în care operăm devine mai ușoară deoarece pot accesa serviciile Veolia de acasă, în timp real, cu ajutorul contoarelor inteligente și aplicațiilor mobile, care creează astfel modalități noi și mai puțin costisitoare de a consuma apă, electricitate și căldură.

Ce înseamnă, pentru grupul Veolia, conceptul de smart city?

Pentru Veolia conceptul de smart city înseamnă un oraș mai eficient din punct de vedere energetic, mai inteligent prin conectivitate la elemente de inteligență atificială, mai respectuos cu resursele, având la bază economia circulară, mai sigur, orașul viitorului este plin de promisiuni, dar și de avantaje.

Imaginați-vă că este 2040. Așa cum faceți în fiecare dimineață, vă pregătiți pentru muncă. Pe oglinda din baie sunt afișate câteva numere în timp real: cantitatea de apă pe care o utilizați în duș, consumul de energie, temperatura din casa dvs. și amprenta de carbon a clădirii dvs.

Să trăiești într-un oraș inteligent nu înseamnă doar să te ocupi de tehnologie avansată în fiecare zi. Nu este vorba să trăiești mai repede sau să te distrezi mai mult. Este o încercare de a trăi mai bine. Până în 2025, vor fi 4,3 miliarde de locuitori urbani. O expansiune care are un impact direct asupra consumului de apă, a consumului de energie, precum și a producției de deșeuri și a amprentei noastre generale asupra mediului - fără să vorbim de epuizarea resurselor naturale. A trăi într-un oraș inteligent înseamnă a trăi într-un loc care nu numai că a fost conceput pentru a satisface nevoile specifice ale oamenilor care locuiesc acolo și care interacționează cu aceștia.

În acest context, Veolia răspunde eficient și cu profesionalism la ceea ce devine rapid o situație critică și o tendință.

Care sunt tehnologiile pe care le-ați aplicat deja în orașele în care activează grupul Veolia în România?

Companiile noastre aduc inovație și know-how în România, ceea ce este foarte important pentru progres, pentru evoluția către orașele inteligente, bazate pe economie circulară.

Am realizat investiții pentru asigurarea unui randament înalt al sistemului de alimentare cu apă și al sistemului de canalizare în București și Ploiești, dar și în sistemele centralizate de încălzire din Ploiești și Iași.

Investițiile noastre s-au îndreptat spre a găsi noi soluții care să contribuie la îmbunătățirea vieții locuitorilor, dar și la creșterea numărului de clienți branșați la sistemul centralizat de termoficare, o soluție sustenabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător.

Totodată, Apa Nova București încurajează consumul responsabil de apă, aplicând tehnici digitale avansate în managementul resurselor de apă care permit, pe de o parte, obținerea unui randament comparabil cu toate metropolele europene, dar și identificare imediată a oricăror avarii și remedierea acestora în timpi operaționali competitivi.

În uzinele de producție se realizează intervenții anuale de mentenanță și de modernizare, securizându-se funcționarea echipamentelor și creșterea eficienței prin îmbunătățirea randamentului energetic și scăderea consumurilor interne de electricitate, energie termică și apă tratată.

Am dat în funcțiune, în 2018, o centrală de cogenerare la Iași, care produce în același timp și energie termică, și energie electrică. Este un prim pas important pe care îl facem în eficientizarea consumului de resurse. După o pauză de peste 5 ani, în CET1, se produce din nou energie electrică. Este o mândrie pentru Veolia Energie Iași și cred că și pentru acei ieșeni care au fost pionierii energeticii românești.

Centrala de cogenerare este rezultatul unei investiții de 2,8 milioane de euro făcute de Veolia Energie Iași din fonduri proprii.

Digitalizarea joacă, de asemenea, un rol extrem de important în atingerea unui randament ridicat, în linie cu epoca în care trăim.

Avem, de asemenea în studiu o serie de proiecte care includ tehnologii inovative cu resurse regenerabile. Odată ce aceste proiecte vor fi implementate, pe lângă scăderea costurilor, se va realiza un obiectiv mult mai important, scăderea emisiilor de carbon.

Se vorbește mult despre faptul că resursele sunt limitate. Apa este una dintre aceste resurse limitate. Cum diversificăm resursele actuale, astfel încât să fim pregătiți pentru provocările viitorului apropiat?

În calitate de operator al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în municipiului București, Apa Nova, o companie Veolia, aplică principiile economiei circulare care este un element esențial în managementul resurselor de apă și astfel aceasta intervine în diverse etape ale proceselor tehnologice de tratare și distribuție a apei.

Astfel, tratarea apelor uzate pentru a proteja sănătatea publică și mediul, este combinată din ce în ce mai mult cu transformarea apelor uzate în noi resurse.

Totodată, suntem implicați permanent în acțiuni și proiecte ce au drept efect reducerea impactului activităților noastre asupra mediului, între care menționăm reducerea amprentei de carbon, colectarea selectivă și valorificarea deșeurilor.

Piața românească este una dificilă, supusă unor schimbări rapide. Cum depăsiți provocările pe care le întâmpinați în activitatea dumneavoastră în România?

În ciuda acestui climat instabil, Veolia România a înregistrat performanțe vizibile. Compania a avut o evoluție ascendentă la nivel financiar, în ultimul an. Realizarea proiectelor de investiții a condus la menținerea unora dintre cele mai mici tarife din țară.

În 2019, ne-am propus să continuăm creșterea cifrei de afaceri și avem prevăzute investiții în valoare totală de 188 milioane de lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te