De asemenea, călătoriile în scop turistic sunt interzise.
MAE precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul țării, în contextul pandemiei de Covid-19. Noile măsuri se aplică începând cu data de 5 februarie 2021.
„Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile cehe, persoanele care sosesc în Republica Cehia din state incluse pe listele portocalie, roșie și roșu închis (România este inclusă pe lista roșie) trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul ceh, rezultatul negativ al unui test molecular PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior sosirii sau al unui test antigen, efectuat cu cel mult 24 ore anterior sosirii”, a transmis MAE printr-un comunicat.
Conform acestuia, accesul pe teritoriul Cehiei este permis doar pentru motive întemeiate, respectiv întoarcerea la reședință, deplasarea în scop de muncă, studii, rațiuni familiale, fiind excluse călătoriile în scop turistic.
De asemenea, MAE reaminteşte că toate persoanele care călătoresc în acest stat trebuie să completeze, în prealabil, un formular electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form - disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz).
„Toate celelalte măsuri anunțate anterior cu privire la regimul de călătorie în Republica Cehia rămân în vigoare”, susține MAE.