„Tânără, deșteaptă, ambițioasă, curajoasă și frumoasă. Ea este șefa de promoție a Academiei Forțelor Aeriene - locurile destinate Ministerului Afacerilor Interne, piloți elicoptere. Nume: Andreea - Mălina; Specialitatea militară: pilot pe aeronave- elicopter; Vârsta: 21 de ani; Media de absolvire: 9.48.
Locul nașterii: Brăila; Locul de muncă: pilot elicopter SMURD- punctul aeromedical din Galați. Bine ai venit, Andreea! La cât mai multe vieți salvate! CER SENIN SĂ AI MEREU ÎN VIAȚA ȘI ÎN CARIERA TA! O zi frumoasă tuturor!”, se precizează în comunicatul MAI, alături de o fotografie a tinerei brăilence.
Pe urmele unei românce celebre
Deși nimeni nu i-a dat vreo șansă la început și a fost refuzată în România de mai multe ori, Smaranda Brăescu a reușit să devină prima femeie din Europa care a obținut licența de pilot în SUA, dar și prima femeie pilot din România.
Smaranda Brăescu, o școalăriță obișnuită de 14 ani, născută și crescută la țară, vede pentru prima dată un avion în 1912, în timpul execuției a ceea ce este cunoscut drept al cincilea raid aerian din istoria aviației românești, desfășurat și pe Bârlad, orașul în care ea studia. După terminarea liceului, ea a ajuns să lucreze ca profesoară într-un oraș care a găzduit o școală militară de aviație. Înconjurată de avioane și piloți, Smaranda devine din ce în ce mai interesată de zbor, atât ca experiență, cât și ca posibilă carieră.
În ooctombrie 1932, devine prima femeie din Europa care a obținut licența de pilot în SUA și a prima femeie pilot din România. După ce a obținut recunoașterea lumii întregi pentru realizările sale în domeniul aviației, Smaranda decide să se întoarcă în România în 1933 și să înceapă o carieră de pilot, lăsând în urmă parașutismul. Pe drumul de întoarcere acasă, se oprește la Geneva, invitată de ministrul elvețian al aviației, mareșalul Italo Balbo, care o primește cu admirație. Odată ajuns acasă, Majestatea Sa Carol al II-lea, pe atunci rege al României, îi oferă Smarandei o distincție importantă de aviație. Dar, în ciuda faimei și popularității, ea nu reușește să primească sprijinul financiar al autorităților române pentru a-și cumpăra un avion.
Cu toate acestea, ea obține banii pentru a cumpăra un avion Miles Hawk Major datorită unei campanii de crowdfunding inițiată de un jurnal românesc, așa că în decembrie 1934 Smaranda se îndreaptă spre aerodromul Woodley (Marea Britanie), pentru a ridica aeronava comandată anterior. Ea așteaptă acolo câteva luni să supravegheze fabricarea avionului și să se antreneze pentru a pilota acest model, dar livrarea aeronavei a fost amânată în mod continuu, din cauza unor probleme birocratice și juridice nerezolvate care nu au permis aeronavei să părăsească țara. Obosită să aștepte, Smaranda ia lucrurile în propriile mâini și, până în august 1934, pur și simplu își ia avionul în aer și fuge acasă prin Franța și Germania (unde este forțată să facă mai multe opriri din cauza problemelor tehnice sau a condițiilor meteo) .
În următorii ani, ea zboară de mai multe ori pe distanțe lungi peste apă sau munți, pe rute precum București - Belgrad - Zagreb - Veneția - Roma - Tripoli sau Tripoli - Brindisi - Atena - Sofia - București, iar în 1936, are cea mai importantă realizare ca pilot, deoarece reușește să zboare peste Marea Mediterană cu un singur avion cu motor și fără escale. În 1938, Smaranda își vinde actualul avion și cumpără o nouă aeronavă, un Bf-108B-1 Taifun, special conceput pentru zboruri pe distanțe mai lungi. Un an mai târziu, încearcă din nou să-și schimbe avionul, dar nu reușește să-și cumpere unul nou, deoarece începerea celui de-al Doilea Război Mondial a complicat astfel de tranzacții.
De altfel, odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, rolul Smarandei se schimbă, pe măsură ce ea devine mai concentrată pe ajutorul trupelor armatei române. Ea militează pentru crearea unei divizii de parașutiști în armata română, ceea ce se întâmplă de fapt în iunie 1941, Smaranda devenind unul dintre instructori. De asemenea, ea este voluntară pentru trupele de aviație sanitară care operează pe frontul de Est, transportând răniți de război cu avionul din spatele liniei frontului către spitalele de campanie, ajutându-i să rămână în viață.
Citește povestea ei pe larg AICI
