Manager de spital, amendat după ce subalternii au ieșit în stradă să se închine la moaște

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 15.04.2020 - 23:37
Captură:  Digi 24
Captură: Digi 24

Managerul Spitalului Judeţean Târgovişte a fost amendat cu 20.000 de lei, după ce, marţi, zeci de angajaţi ai unităţii medicale au ieşit în stradă să se închine la moaştele Sfântului Nifon, potrivit Agerpres.

SHARE

Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică al judeţului Dâmboviţa anunţă, miercuri, că decizia a fost luată după apariţia în spaţiul public a mai multor informaţii şi fotografii.

"Ca urmare a apariţiei în spaţiul public referitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, DSP Dâmboviţa s-a autosesizat şi a sancţionat managerul unităţii sanitare cu o amendă în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor HG 857/2011, pentru neaplicarea de către conducerea spitalului menţionat a măsurilor antiepidemice de prevenire şi răspândire a infecţiilor. În acelaşi timp, la nivelul instituţiilor MAI se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare privind distanţarea socială, urmând a fi aplicate măsuri conform legislaţiei în vigoare", precizează Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Arhiepiscopia Târgoviştei a organizat, marţi, în municipiu o procesiune cu moaştele Sfântului Nifon, "pentru încetarea pandemiei" de coronavirus. Procesiunea a trecut prin faţa spitalelor şi bisericilor. Credincioşii au fost îndemnaţi să urmărească de la balcon, ceea ce s-a şi întâmplat. În faţa Spitalului Judeţean Târgovişte, însă, pe stradă au ieşit mai mulţi angajaţi, cei mai mulţi echipaţi cu măşti, halate şi papuci de interior, iar imaginile au apărut pe reţele de socializare. Inclusiv managerul spitalului era alături de angajaţii care s-au închinat la trecerea moaştelor.

Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică mai anunţă că, de la debutul pandemiei, au fost aplicate 4.339 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea ordonanţelor militare, în valoare de 7,1 milioane de lei.

În Dâmboviţa se află în izolare la domiciliu 290 de persoane şi în carantină - 532 persoane. Din numărul total de persoane confirmate cu COVID-19 în judeţ, 12 au fost declarate vindecate.

Conform Centrului Judeţean de Comunicare şi Informare Publică al judeţului Dâmboviţa, DSP are în desfăşurare o anchetă epidemiologică la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Răcari, unde miercuri s-au prelevat probe de la 79 de persoane, dintre care 52 sunt beneficiari ai centrului şi 27 personal angajat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te