Ziua Hektomeron, un maraton teatral programat a se desfăşura timp de 25 de ore pe scena Teatrului Naţional ''Marin Sorescu'' din Craiova, începe luni, la ora 19,00.
Potrivit organizatorilor, data desfăşurării evenimentului nu a fost aleasă întâmplător, deoarece pe 21 iunie este solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită şi Ziua Soarelui.
CITEȘTE ȘI: Sfârșitul aparențelor din Rusia lui Putin. Când „democrația controlată” devine dictatură asumată
"Fiecare episod a însemnat, de fapt, câte o poveste a 'Decameronului' transpusă scenic. La acest proiect au lucrat, alături de cei 31 de actori ai Naţionalului craiovean, 100 de regizori din tot atâtea ţări, fiecare tratând într-o manieră unică universul lui Boccaccio, într-un maraton artistic ce reprezintă o radiografie a lumii contemporane, un manifest şi un credo artistic - lumea este suma identităţilor şi acţiunilor noastre. Un proiect născut din dorinţa de a ieşi dintre zidurile ridicate de virusul care a condamnat la recluziune forţată întreaga lume. Fiind transmise online, episoadele 'Hektomeron' au fost văzute de publicul din întreaga lume, statisticile arătând faptul că au avut loc vizionări ale proiectului în peste 160 de ţări", afirmă organizatorii.
CITEȘTE ȘI: Reghecampf Jr, 12 ani: Când tatăl meu va plănui un divorț înseamnă că nu mai este tatăl meu
Proiectul internaţional "Hektomeron" al Naţionalului craiovean, inspirat din "Decameronul" scris de Giovanni Boccaccio, a început la jumătatea lunii ianuarie iar timp de 100 de zile, pe website-ul www.hektomeron.com a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al Hektomeronului.
Toate cele 100 de episoade vor fi prezentate publicului într-un maraton teatral unic în lume, precizează organizatorii.
"Spectatorii vor putea să urmărească direct din Sala Mare 'Amza Pellea' a teatrului toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului. Însă, mai mult decât atât, cei care vor fi în sală nu vor vedea doar un spectacol de teatru, ci un 'spectacol al spectacolului', deoarece pe scenă se vor afla, la vedere, toate componentele artistice şi tehnice care vor face posibilă transmisia celor 100 de performance-uri în întreaga lume, de la camere de luat vederi, mixer de sunet, consolă de lumini, până la elemente de recuzită, staff tehnic, echipa de producţie. Cei care vor intra în Sala 'Amza Pellea' a teatrului se vor simţi ca şi când ar fi intrat pe un platou de filmare", afirmă sursa citată.
De asemenea, pe esplanada din faţa teatrului vor fi montate două ecrane imense pe care se vor putea urmări în timp real performance-urile desfăşurate în sală iar spectatorii care nu vor putea veni la Craiova vor avea posibilitatea de a urmări acest maraton direct în website-ul evenimentului, www.hektomeron.com.
Ziua Hektomeron este programată să se încheie marţi, cu un performance al lui Marius Manole, singurul actor invitat din afara trupei, care va prezenta povestea 10 din ziua 10 a "Decameronului", în regia lui Radu Afrim, relatează Agerpres.