Salariile vor fi recalculate pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă polițiștii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Ordonanţa modifică prevederile OUG nr. 114 din 2018, cu modificările şi completările ulterioare, care limitează valorile drepturilor salariale la nivelul acordat în decembrie 2018, respectiv în decembrie 2019, hotărâri care sunt anterioare Deciziei nr. 51/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit ministrului, prin această ordonanţă, Guvernul asigură susţinerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eşalonată plata drepturilor recalculate şi datorate pentru ultimii trei ani.
În perioada următoare se vor emite norme metodologice pentru aplicarea acestui act normativ.
Totodată, prin această ordonanţă, s-a stabilit un termen pentru executarea unor plăţi restante, anterioare actualului Guvern, şi stabileşte modalităţile concrete de efectuare a acestora pentru asigurarea predictibilităţii cheltuielilor bugetare.